Preacuvioase Părinte, pustnicii au ucenici?

Au ucenici. De exemplu, este un bătrân cuvios pe care poate nu l-a văzut nimeni niciodată. La acesta ajung unul-doi care se spovedesc. Acest pustnic se duce la un om și-i transmite: „Du-te la cutare preot și spune-i așa și așa”; „du-te la cutare maică: spune-i așa și așa”. Și ei se duc, transmit, și aceia ascultă, deși nu-l văd pe bătrân. Nu oricine primește un răspuns din acesta. Aici, pe Ceahlău, a fost Părintele Gherontie cel Nebun pentru Hristos. A stat o noapte la noi.

„Pe Părintele Gherontie îl trimite Dumnezeu acolo unde mai este adevărul”

Cu patru ani în urmă, părintele acesta vorbea cu Părintele Iustin Pârvu, Dumnezeu să-l odihnească, despre Ceahlău. „Și cum e acolo?”, întreba călugărul. Spunea așa, să credem noi că nu știa. O maică stareță i-a răspuns: „Trebuie să urci patru ore”. / „Auzi la ea, patru ore! Și nu-i greu, și nu-i greu?”, întreba zâmbind.

Pe Părintele Gherontie îl trimite Dumnezeu acolo unde mai este adevărul, ca oamenii să se mai îndrepte, să se smerească, să meargă după Sfinții Părinți (n.r. ‒părintele mai merge prin mănăstiri, prin sate, mai mustră, mai îndreaptă). Căci, vedeți, discernământul acesta e foarte greu și e foarte important, să știi să mergi pe calea cea dreaptă și mântuitoare.

Starețul zice de ascultare, dar faci ascultare până la păcat; nu se poate face mai mult. Discernământul este cea mai mare virtute. Binele și răul le știm fiecare dintre noi, dar adevărul și minciuna, cam greu. Să cunoști omul, să știi dacă într-adevăr este în adevăr sau în înșelare, acesta este un dar al lui Dumnezeu pe care i-l dă omului dacă acesta vrea cu adevărat să se lupte.