Cum se naște o Biserică? Este o întrebare la care ne pot răspunde istoria, documentele, teologia, antropologia și chiar unele științe. Însă, întotdeauna Biserica se zidește în jurul unei comunități, a unui Potir din care se împărtășește Viața lumii, Mântuitorul Iisus Hristos. De cele mai multe ori, comunitatea a ajuns la concluzia nevoii unui spațiu sfânt, în care să-și plece genunchiul la rugăciune, într-o întâlnire de taină cu Dumnezeu. Însă istoria ne-a lăsat și alte mărturii, când domnitorii sau familiile boierești, breslele și meseriașii au ridicat biserici. Cam acestea ar fi motivele pentru care „se naște” o Biserică.

Dincolo de tipare, la Iași există un locaș de cult care a ființat în urma unei povești vrednice de un mare film. Veniți pe pământ românesc la sfârșit de secol al XVIII-lea, din îndepărtatul Epir grecesc, frații Gheorghe și Haralambie Leondarie au lăsat în capitala Moldovei o poveste și o Biserică sau, altfel spus, o poveste de biserică!

Haralambie – sfântul vindecător

Cunoscut în tradiția poporului creștin, Sfântul Haralambie este unul dintre cei mai apropiaţi sfinţi de sufletul românilor. De-a lungul istoriei şi-a arătat mila şi ajutorul atunci când au fost epidemii de ciumă şi vremuri de foamete. Astfel, ziua de prăznuire, 10 februarie, a fost ținută cu sfințenie de către bunicii noștri, drept mulțumire pentru minunile pe care Sfântul le-a revărsat asupra țării.

Deși a trăit cu aproape 1800 de ani în urmă, Sfântul Haralambie a fost reținut de conștiința liturgică pentru marea sa credință. După mărturia actului martiric, în vremea prigoanei împăratului roman Septimiu Sever, episcopul Haralambie din orașul Magnezia (Turcia de astăzi) avea vârsta de 113 ani. Cu toate acestea, nu a dat înapoi în fața morții pentru credință, rămânând memorabile cuvintele sale rostite în timpul martirajului: „Vă mulțumesc, fraților, că mi-ați reînnoit sufletul care dorește să se unească cu veșnicia!”.

Rămășițele pământești au fost strânse și îngropate de către creștini și, în scurt timp, de la mormântul său au început să curgă minunile. În cursul istoriei, moaștele Sfântului îngropate în apropierea marelui oraș al Antiohiei au fost aduse în Constantinopol, de frica invaziei musulmane. Așezate în Biserica Vlaherne, după căderea Constantinopolului, rămășițele Sfântului au fost păstrate în mai multe biserici din Grecia și Muntele Athos – iar capul Sfântului Haralambie este păstrat până astăzi în biserica mare a mănăstirii Sfântul Ștefan, din complexul Meteora. În plin secol fanariot, Țările Române s-au bucurat de numeroase daruri constând în părticele din moaștele Sfântului Haralambie. Așa se face că ne închinăm Sfântului la mai multe biserici bucureștene: „Sfântul Dumitru”, „Sfinții Arhangheli – Oțelari” și „Sfântul Stelian – Lucaci”.

O biserică ridicată în amintirea haiducului Haralambie Leondarie

În istoria Iașului, învățatul N. A. Bogdan pomenește faptul că, în secolul al XIX-lea, cel mai înalt punct al orașului era turnul Bisericii Sfântul Haralambie. O biserică a cărei istorie se împletește cu cea a așezării, documentele vorbind despre o bisericuță de lemn anterioară celei de zid, în care intrăm astăzi. Legendă sau nu, istorisirea despre frații greci epiroți este așezată la temelia zidurilor uneia dintre cele mai frumoase biserici ieșene. Ofițeri în armata domnitorului grec Constantin Ipsilanti (1799-1801, 1806), Gheorghe şi Haralambie Leondarie au lăsat o poveste de viață. Plictisit de rutina vieții de arnăut, Haralambie a luat calea codrului, devenind haiduc în pădurile Neamțului. După multe jafuri, chiar și la mănăstiri, vestea despre „Haralamb haiducul” a ajuns până la urechile lui Vodă Ipsilante. În disperarea momentului a fost trimis căpitanul de arnăuți Gheorghe Leondariei, nimeni altul decât fratele haiducului. Înfruntarea a avut loc undeva lângă Mănăstirea Văratec, haiducul Haralambie fiind ucis în înfruntare, cu toată osârdia fratelui de a-l captura viu.

Întors la Iași, Gheorghe Leondarie a predat capul lui Ipsilante, părăsind în același timp slujba domnească. Sângele fratelui și conștiința sa au dus la punerea temeliei unei biserici zidite în cinstea Sfântului Haralambie, zidire finalizată în jurul anului 1804 și sfințită de mitropolitul Veniamin Costache.

Hramul Sfântului Haralambie al acestei biserici este legat și de calamitățile și epidemiile prin care a trecut capitala Moldovei în secolul al XIX-lea. Sfântul Haralambie este cunoscut ca fiind apărător de ciumă și de foamete. Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!”. Istoria consemnează faptul că epidemia de ciumă din timpul domnitorului Alexandru Constantin Moruzi a fost stopată la Iași, cu ajutorului Sfântului Haralambie.

Ca o binecuvântare și încununare, biserica ieșeană Sfântul Haralambie a primit în dar din partea Mănăstirii Miclăușeni o părticică din moaștele Sfântului, așezate până astăzi la loc de cinste.

Sfântul Haralambie – o parohie activă din punct de vedere social

Timpul a trecut, iar amintirea poveștii haiducești o poartă un mormânt din naosul bisericii Sfântului Haralambie. Ctitorul Gheorghe Leondarie străjuiește din anul 1935 biserica din dealul Copoului, candela fiind mereu aprinsă la mormântul său.

O candelă ce ține o biserică vie, o comunitate strânsă în jurul Sfântului Potir. O comunitate ce știe să împartă bucurie, parohia Sfântul Haralambie este una dintre cele mai active din punct de vedere social și filantropic: „Să-i ajutam pe cei din nevoi” – oferirea de masă caldă persoanelor în vârstă la Cantina „Sfântul Haralambie”; „Ecumenical Spaces – Ecumenical Vision. Call to Social Justice”; „Tineri in dialog” – schimb de experiență între tineri români și germani; „Educație prin Artă” – atelier de pictură pentru tineri cu deficiențe. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile parohiei ieșene.

Un loc în care poți pipăi istoria, dar poți simți și entuziasmul unei comunități care știe să împartă bucurie. Pe scurt – biserica ieșeană a Sfântului Haralambie!