Bisericuța clădită într-o zi, de la Marea Lavră – Athos
Pe poteca ce urcă de la Marea Lavră către Schitul românesc Prodromu se găseşte o biserică de mici dimensiuni cu o istorie neobişnuită.
Atunci când Sfântul Atanasie Athonitul a început zidirea Mănăstirii Marea Lavră, cea dintâi mănăstire athonită, Dumnezeu a îngăduit ca vrăjmaşul să ispitească această lucrare: ce zidea Sfântul Atanasie ziua, dimpreună cu ucenicii săi, dărâmau în fiecare noapte diavolii.
După îndelungate rugăciuni, Maica Domnului i s-a arătat Sfântului Atanasie şi i-a poruncit să zidească o mică biserică într-o singură zi şi să slujească în ea până seara. Astfel, ca semn al minunatei sale zidiri, lângă paraclis Sfântul Atanasie a plantat un chiparos cu rădăcina în sus.
Bisericuţa dăinuie şi astăzi lângă Marea Lavră şi poartă hramul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian. Alături se află şi chiparosul plantat de Sfântul Atanasie. De asemenea, nu departe de acest loc, pelerinii pot vizita peştera Sfântului Ioan Cucuzel.
(Foto) Popas duhovnicesc la bisericuţa clădită într-o zi de către Sfântul Atanasie Athonitul
Arsanaua Iovanița a Mănăstirii Hilandar
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro