Chilia „Sfântul Nectarie” – Xenofont, Athos
Pe coasta sudică a Muntelui Athos, pe malul drept al estuarului Bouranda, foarte aproape de Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” – Rusikon, se află Chilia „Sfântul Nectarie”.
Închinată Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, chilia aceasta aparţine Mănăstirii Xenofont. Principala îndeletnicire a obştii este grădinăritul.
Puţin mai sus de chilie, de cealaltă parte a văii, se află moara Mănăstirii Rusikon, unde Sfântul Siluan Athonitul a avut prima ascultare după intrarea în mănăstire. Iar în capătul de sus al văii se află Schitul „Buna Vestire” al Mănăstirii Xenofont.
Moaştele (mâna stângă) Sfintei Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonos Petras, Athos
Katholikonul Schitului „Sfântul Ilie” – Athos
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro