Bucuraţi- vă, mămicilor şi tăticilor!
Părinţilor, săltaţi de bucurie! Peste nouă luni vine un copil cu ochii mei, cu gura ta, cu mersul meu, cu glasul tău! Naşterea copilului înseamnă renaşterea părintelui în fizionomia propriei copilării, relaxarea psihică şi sufletească, sentimentul jocului şi gustul gingăşiei.
Viaţa în Noi, fără alţi substituenţi gramaticali!
Nu mai există eu sau tu, banii mei, viaţa ta.
Să nu vorbim de parcă doctorii ne-ar face pruncul, când ne dau leacuri la circumstanţialele inseminării.
Iubirea nu intră în determinări economice sau medicale, nu se aprinde la stimuli fiziologici.
Părinţilor, săltaţi de bucurie!
Peste nouă luni vine un copil cu ochii mei, cu gura ta, cu mersul meu, cu glasul tău!
Naşterea copilului înseamnă renaşterea părintelui în fizionomia propriei copilării, relaxarea psihică şi sufletească, sentimentul jocului şi gustul gingăşiei.
Naşterea copilului înseamnă naşterea sensurilor vieţii cultivate de dragoste, purtare de grijă şi de educaţie aleasă.
Viitoare mămici, poftiţi la gustul Maicii Domnului!
Fructele nevinovăţiei şi ale purităţii se găsesc mai uşor decât cireşele în decembrie.
Bucuraţi-vă, se naşte un copil gingaş şi nepreţuit, cât tot sistemul solar şi dincolo – până la capătul infinitului!
Bucuraţi- vă, izbucneşte polenul, se îmbrăţişează sepalele, se sărută petalele!
Bucuraţi- vă pentru bunăvoirea Cerului şi culesul Pământului!
Bucuraţi- vă, dăinuieşte Pământul viu!