Mare bucurie a fost la nunta din Cana Galileii, căci la acest ospăţ de bucurie a luat parte Însuşi Hristos, Mântuitorul lumii, cu Maica Domnului şi cu Sfinţii Apostoli. Dar mai mare este bucuria noastră duhovni­cească, deoarece la ospăţul dreptei credinţe ia parte în­treaga Sfântă Treime - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Prin întrupare şi înviere Hristos Se logodeşte cu Biserica, Hristos este Mirele Bisericii şi Biserica este mireasa lui Hristos. Negrăită este bucuria noastră astăzi, că la acest ospăţ dumnezeiesc de nuntă am fost chemaţi şi noi, românii, de aproape două milenii. Iată, ospătăm, cu Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii, când măr­turisim aceeaşi credinţă, acelaşi crez şi acelaşi botez, când ascultăm Sfânta Liturghie în aceeaşi biserică şi limbă, când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnu­lui din acelaşi sfânt potir.

Două nunţi au creştinii: una firească şi una duhov­nicească, de credinţă, care se continuă veşnic în ceruri. Pe amândouă aceste nunţi le-a sfinţit şi binecuvântat Fiul lui Dumnezeu aici, în Cana Galileii. Dar dacă bucuria nunţii pământeşti este trecătoare şi repede se sfârşeşte, bucuria nunţii cereşti nu se mai termină, căci este veşnică, deoarece şi Hristos rămâne veşnic cu cei ce fac voia Lui.

În bucuria acestei nunţi ne-au născut mamele noastre şi ne-au crescut şi hrănit înaintaşii şi părinţii noştri. În bucuria acestui ospăţ duhovnicesc ne silim să rămânem de-a pururea şi ne străduim să creştem pe fiii noştri.

Slăvit să fie Dumnezeu, că minunea din Cana Galileii se repetă de două mii de ani prin Sfânta Litur­ghie, pe pământul ţării noastre. La Cana Galileii apa s-a prefăcut în vin, iar la Sfânta Liturghie pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului şi ni se oferă ca dar.

Mulţumim Mântuitorului că a rămas cu noi perma­nent, în inimă, la masă şi în istorie! Tocmai de aceea pâinea ne-a ajuns, credinţa a biruit, binecuvântarea şi speranţa nu ne-au părăsit. Dar, vai nouă, de vom supăra pe Dumnezeu! Vai nouă, de vom izgoni pe Mirele Hristos, pe Maica Domnului şi pe toţi sfinţii de la masa noastră. Atunci Hristos va pleca de la noi, din casele şi din inimile noastre, pentru păcatele şi necredinţa noas­tră. Atunci şi pâinea se va termina, şi vinul în apă se va preface, şi bucuria în întristare, şi prietenii în neprie­teni, şi ploaia în secetă, şi nădejdea în deznădejde se va schimba. Iar de vom face toate câte Domnul ne porun­ceşte, de toate relele vom fi izbăviţi.

Taina biruinţei noastre este să avem totdeauna pe Hristos la masă, să-L avem în inimile şi în casele noas­tre. Atunci toate ne vor ajunge, că va fi cu noi mâna Domnului şi binecuvântarea cerului.

Doamne, Dumnezeul nostru, ospătează cu noi la nunta vieţii noastre. Nu-Ţi retrage harul, pentru păcatele noastre, din inimile şi din familiile noastre, ci rămâi cu noi şi ne binecuvintează viaţa, casa, pâinea, vinul, mun­ca, copiii şi sufletul, ca să Te slăvim în veci.

Cântăm troparele de la cununie: "Isaia dănţu­ieşte", "Sfinţilor Mucenici" şi "Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor şi bucuria Mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă!". Apoi ne luăm rămas bun şi plecăm spre alte locuri sfinte.

(Arhimadrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 182-184)