Oprim în fața bisericii ortodoxe, înălțată, după tradiție, pe locul unde Mântuitorul a prefăcut apa în vin. Intrăm în sfântul lăcaș, încăpător și foarte curat întreținut. După ce ne închinăm, superiorul bisericii, Arhimandritul Narcis, ne prezintă interiorul acestui sfânt așezământ, care, până nu demult, avea rol de mănăstire, cu câțiva călugări slujitori. În prezent sunt numai doi preoți călugări, iar biserica are rol de parohie pentru ortodocșii din Cana Galileii. În naos, de o parte și de alta, se văd două vase de piatră, de câte 50-60 litri fiecare. Au forma unor oale sau amfore. Sunt vase originale, din cele șase care au fost umplute cu apă la nunta din Cana Galileii, la porunca Maicii Domnului, de către ucenicii lui Hristos. Să ne reamintim Evanghelia:

A treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii și era și mama lui Iisus acolo. Și a fost chemat și Iisus cu ucenicii Săi la nuntă. Și sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. Iar Iisus i-a zis: Ce este Mie și ție, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune. Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, care aveau câte două sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus. Și le-a zis: Scoateți acum și aduceți nunului. Iar ei i-au adus. Și când nunul a gustat apa care se făcuse vin, și nu știa de unde este... a chemat nunul pe mire și i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun până acum? Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii și Și-a arătat slava Sa; și ucenicii Săi au crezut în El (Ioan 2, 1-11).

Aici a săvârșit Domnul prima minune, după ieșirea Sa la propovăduire. O minune la care au luat parte și Maica Domnului și ucenicii și locuitorii din Cana Galileii care erau de față la nuntă. Prin aceasta, Mântuitorul a binecuvântat și a cinstit familia, taina nunții, cea mai veche din cele șapte Taine, căci nunta a fost instituită de la creație în Rai. Iar acum, când vine să înnoiască lumea, Domnul sfințește mai întâi nunta, care este celula vieții pe pământ. Prima minune a fost o prefacere. O prefacere a apei în vin, la un mare ospăț de nuntă. Nunta din Cana Galileii simboliza, totodată, unirea omului cu Dumnezeu, împăcarea și logodirea noastră cu Hristos prin întrupare. Deci o nuntă duhovnicească, mai înaltă decât cea firească. Iar prefacerea apei în vin preînchipuia prefacerea noastră duhovnicească prin vinul cel nou al Duhului Sfânt. Căci nuntă și ospăț împărătesc este pentru omenire venirea lui Hristos pe pământ. Ospăț și bucurie nemuritoare sunt pentru noi credința noastră în Hristos Cel înviat, nădejdea noastră în viața de veci și dragostea noastră față de Dumnezeu și de oameni. Cine crede în Hristos, acela vorbește cu El prin rugăciune. Iar cine iubește pe Hristos și pe oameni, acela ospătează cu Domnul în veci. Viața unui astfel de creștin este un permanent ospăț de nuntă. Inima lui, mintea lui, cuvântul lui, casa lui, sunt ca o masă întinsă plină de tot felul de bunătăți duhovnicești și pământești!

Mare bucurie a fost la nunta din Cana Galileii, căci la acest ospăț de bucurie a luat parte Însuși Hristos, Mântuitorul lumii, cu Maica Domnului și cu Sfinții Apostoli. Dar mai mare este bucuria noastră duhovnicească, deoarece la ospățul dreptei credințe ia parte întreaga Sfântă Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Prin întrupare și înviere Hristos Se logodește cu Biserica, Hristos este Mirele Bisericii și Biserica este mireasa lui Hristos. Negrăită este bucuria noastră astăzi, că la acest ospăț dumnezeiesc de nuntă am fost chemați și noi, românii, de aproape două milenii. Iată, ospătăm, cu Hristos, cu Maica Domnului și cu toți sfinții, când mărturisim aceeași credință, același crez și același botez, când ascultăm Sfânta Liturghie în aceeași biserică și limbă, când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului din același sfânt potir.

Două nunți au creștinii: una firească și una duhovnicească, de credință, care se continuă veșnic în ceruri. Pe amândouă aceste nunți le-a sfințit și binecuvântat Fiul lui Dumnezeu aici, în Cana Galileii. Dar dacă bucuria nunții pământești este trecătoare și repede se sfârșește, bucuria nunții cerești nu se mai termină, căci este veșnică, deoarece și Hristos rămâne veșnic cu cei ce fac voia Lui.

În bucuria acestei nunți ne-au născut mamele noastre și ne-au crescut și hrănit înaintașii și părinții noștri. În bucuria acestui ospăț duhovnicesc ne silim să rămânem de-a pururea și ne străduim să creștem pe fiii noștri.

Slăvit să fie Dumnezeu, că minunea din Cana Galileii se repetă de două mii de ani prin Sfânta Liturghie, pe pământul țării noastre. La Cana Galileii apa s-a prefăcut în vin, iar la Sfânta Liturghie pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Domnului și ni se oferă ca dar.

Mulțumim Mântuitorului că a rămas cu noi permanent, în inimă, la masă și în istorie! Tocmai de aceea pâinea ne-a ajuns, credința a biruit, binecuvântarea și speranța nu ne-au părăsit. Dar, vai nouă, de vom supăra pe Dumnezeu! Vai nouă, de vom izgoni pe Mirele Hristos, pe Maica Domnului și pe toți sfinții de la masa noastră. Atunci Hristos va pleca de la noi, din casele și din inimile noastre, pentru păcatele și necredința noastră. Atunci și pâinea se va termina, și vinul în apă se va preface, și bucuria în întristare, și prietenii în neprieteni, și ploaia în secetă, și nădejdea în deznădejde se va schimba. Iar de vom face toate câte Domnul ne poruncește, de toate relele vom fi izbăviți.

Taina biruinței noastre este să avem totdeauna pe Hristos la masă, să-L avem în inimile și în casele noastre. Atunci toate ne vor ajunge, că va fi cu noi mâna Domnului și binecuvântarea cerului.

Doamne, Dumnezeul nostru, ospătează cu noi la nunta vieții noastre. Nu-Ți retrage harul, pentru păcatele noastre, din inimile și din familiile noastre, ci rămâi cu noi și ne binecuvintează viața, casa, pâinea, vinul, munca, copiii și sufletul, ca să Te slăvim în veci.

Cântăm troparele de la cununie: „Isaia dănțuiește”, „Sfinților Mucenici” și „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor și bucuria Mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o ființă!”. Apoi ne luăm rămas bun și plecăm spre alte locuri sfinte.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 180-184)