La spovedanie, părintele (Sfântul Teofil cel Nebun pentru Hristos) a dat sfat unui tânăr să se cunune cu o văduvă, iar tânărul nu l-a ascultat şi s-a însurat cu cea pe care o voia. „Ce să ascult eu de moşneag! Oricum, monahul n-o să afle”, le-a zis el prietenilor.

Atunci când după o săptămână, prietenii au mers la Kitaiev şi au trecut pe la Fericit pentru binecuvântare, Părintele i-a întâmpinat şi le-a dat proaspăţilor căsătoriţi un coş vechi, prăpădit, pe fundul căruia era o grămăjoară de gunoi, iar pe gunoi erau două mere... Neputând înţelege pilda, tinerii au mers să se lămurească la duhovnicul Kitaievului. Acesta, după ce i-a ascultat, a spus: „Cele două mere proaspete sunteţi voi. Grămăjoara de gunoi de sub ele e viaţa nefericită care vă aşteaptă.”

Şi într-adevăr, nu a trecut nici un an, că tinerii au început să se certe şi până la urmă s-au despărţit.

(Vladimir Znosko, Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos. Viaţa şi Acatistul, ediția a doua, revizuită, Editura Egumenița, Galați, p. 128)