Să fii ultimul dacă vrei să ajungi primul. Când cineva nu ascultă şi îşi necăjeşte duhovnicul, atunci şi Dumnezeu e necăjit. Hristos ne-a arătat prin faptele Sale măreţia sfintei ascultări, căci El S-a jertfit pe Sine de dragul ascultării faţă de părintele Său: Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume (Filipeni 2, 9).

Într-adevăr, cel ce are desăvârşită ascultare se va învrednici să primească nume mare în ceruri, un nume de fiu, care va fi admirat chiar şi de îngeri – o dublă cunună în cereasca slavă. Sfântul Palamon spunea: „Cel ce e supus cu adevărat nu mai are nevoie să fie atent la poruncile lui Hristos”. De ce? Deoarece prin desăvârşita ascultare el a împlinit toate poruncile lui Hristos, şi, de aceea, nu e nevoie să întrebăm dacă le-a împlinit. Oriunde există smerenie, există mireasma lui Hristos, mireasma lui Dumnezeu.

O luptă care are drept forţă conducătoare desăvârşita ascultare căreia îi lipseşte cercetarea curioasă şi este „oarbă”, e considerată după lege de Sfinţii Părinţi. Această luptă este cea mai sigură şi e desăvârşită deoarece ascultarea cuprinde smerenie, şi oriunde există smerenie, există împlinirea legii şi siguranţă.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 104-105)