Nu deznădăjdui atunci când deasupra sufletului ţi se adună norii iadului, unul mai negru decât altul, când răutatea drăcească, îndoiala, invidia, cârteala prind rădăcini în suflet.

Fii convins că apariţia norilor negri la orizontul conştiinţei tale este inevitabilă, dar nu se întâmplă mereu şi nu poate dura prea mult, întocmai cum se întâmplă în natură cu norii de vreme urâtă; vor apărea şi vor trece, sufletul şi mintea ţi se vor însenina.

Apariţia norilor care întunecă lumina zilei este un fenomen natural obişnuit, dar aceşti nori sunt întotdeauna nestatornici, trec repede şi, după ce au trecut, se luminează, soarele străluceşte din nou, cu şi mai mare putere.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 91-92)