Rațiunea pentru care Cuviosul Porfirie s-a supus la suferințe de bunăvoie și la tot feluri de lipsuri nu a fost ura față de trup sau față de viață, ci „viața din belșug”, care izvorăște din iubirea lui Hristos, când aceasta lucrează și aprinde inima:

„Nu simțeam nicio lene. Eram fericit să mă rog și când eram obosit. Când eram obosit, Îl căutam și mai mult pe Dumnezeu. Trebuie să credeți acest lucru și să înțelegeți că într-adevăr era cu putință. Este o chestiune de dragoste. Nu înseamnă pur și simplu a face totul repede. Îți faci munca, începi alta, te întorci, faci o altă muncă și încerci să le termini pe toate, să irigi, să sapi, să aduci pământ și crengi, să mergi în munte ca să aduci lemne pentru lucrul de mână. Datorită dragostei, devii neobosit. Să vezi atunci cum pleacă păcatele! Toate dorm. Auziți? Aceasta este cu adevărat viață străină, viață cuvioasă, sfântă, viață paradisiacă”.

(Monahul Patapios Kavsokalivitul, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Sfințenia în secolul al XXI-lea, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 69-70)