Să știți că noi cu iubirea față de aproapele suntem foarte deficitari.

În orice caz, nu știu cine ar putea zice că iubește pe aproapele ca pe sine însuși, că urmărește binele aproapelui cum urmărește binele lui. Chiar și în familie, nu totdeauna părinții sau copii sunt dispuși să renunțe la ceva din partea lor ca să se simtă bine cei din jurul lor.

(Arhimandrit Teofil Pârâian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 13)