Două feluri de har sunt dobândite atunci când luptăm după Dumnezeu: unul este mângâierea Sfântului Duh, Care umple sufletul cu bucurie, pace, veselie; celălalt este denumit experierea ispitelor. Acest har al experierii este imprimat în suflet fără a putea fi şters, adică, nu-l părăseşte pe om fiindcă este unit cu inima care a experiat ispitele. Cel dintâi, harul Sfântului Duh, uneori vine şi alteori pleacă. La vreme de ispite, cel de-al doilea har, experierea ispitelor, este mai benefic pentru suflet căci îl luminează cum să treacă prin ele. Întrucât experienţa vine din ispite, ea ştie cum să ferească sufletul din primejdie ori de câte ori vine. Aşadar, ispitele, atunci când le purtăm cu răbdare, ne conferă înţelepciunea ispitelor, şi astfel devenim adevăraţi filosofi. Dacă nu ne smerim, instruirea prin intermediul ispitelor nu va înceta. Egoismul creează ispitele, dar ispitele, la rândul lor, supun eul. Prin urmare, fii smerit, copilul meu, dacă vrei ca demonii care te supără să fie umiliţi. Aruncă-te la picioarele tuturor şi spune: „Sunt cel mai rău om de pe lume şi totul se întâmplă din cauza păcatelor mele”.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 234)