Un tânăr și evlavios creștin, care din motive personale a dorit să-și păstreze anonimatul, a mers într-o zi la Părintele Evmenie și i-a spus: „Părinte, am auzit că aveți moaștele duhovnicului vostru, ale Părintelui Nichifor. Aș vrea să îmi dați și mie o părticică, ca binecuvântare, pentru ocrotirea familiei mele.”

Părintele Evmenie i-a dăruit o părticică. El a luat-o, a înfășurat-o cu mare evlavie și a pus-o în buzunarul de la piept al cămășii fiindcă era vară, apoi a pornit cu motocicleta spre casă.

Pe drum, cu toate că mergea cu o viteză destul de mare, simțea necontenit o mireasmă puternică. Și, deși era firesc, ne-a spus el, „ca acea mireasmă să fie risipită de vânt, din pricina vitezei”, s-a întâmplat dimpotrivă, l-a învăluit cu totul.

Însă cel mai important este următorul lucru:

Ajungând acasă, i-a zis soției: „Vino repede să săruți sfintele moaște pe care le-am adus.” Când a mers să le sărute soția lui, a sărit speriată îndărăt și a strigat: „M-a ars, m-a ars!” Mai târziu, ea însăși a mărturisit: „Când mi-am apropiat buzele de sfintele moaște să le sărut, am simțit o căldură puternică, ca și cum m-ar fi ars, de aceea m-am speriat și am sărit înapoi.”

Din momentul acela, femeia s-a întors la credință, căci până atunci fusese nepăsătoare față de cele duhovnicești. Au așezat pe urmă sfintele moaște în micul lor proschinitar, unde aprind în fiecare zi candela.

(Simon Monahul, Sfântul Nichifor Leprosul, Făcătorul de minuni, Editura Iona, București, 2017)