Când am ajuns prima dată să mă închin moaștelor Sfântului Grigorie Palama eram trecut deja prin ani buni de preoție. Crescusem cu el și citisem cu setea necunoscătorului, apoi cu tihna celui care caută înțelegere, parte din scrierile sale. Dar ajuns la Tesalonic m-am bucurat de liniștea citirii vieții lui pe îndelete. Deloc întâmplător, urcând apoi pe Athos, am descoperit locul nevoințelor sale și m-am bucurat ca un copil urcând colina spre Chilia trăirii sale. Atunci, abia, am înțeles ceea ce el ne spusese des în lucrarea sa de propovăduire. Că forma lui Hristos nu o iei din simplă alăturare de El ci din trăirea Sa în adâncimea lucrării lăuntrice. Din întâlnirea cu Moaștele sale am dobândit liniștirea gândului și o sinceritate a lecturii sale pe care înainte de acesta nu o bănuisem la îndemână. Am prins o Priveghere și o vecernie plină de izvodirea liniștii de care mereu și mereu mai apoi drumul spre el, Sfântul Privegherii, mi-a umplut sufletul. Ca o tihnă pe țărmul mării înfiorate de apusul soarelui, acolo, în cheiurile adumbrite de istorie ale Tesalonicului. Ori pe coasta de lumină din arsanaua Marii Lavre. Prin reperele vieții sale m-a purtat, la ceas de cuminte împreună-vorbire, Părintele Petroniu Tănase, inima mea de om-rugăciune. Insista mereu pe modul în care Sfântul a transmis adevărul de credință despre Lumină, despre energia necreată și cum anume le-a așezat el în cheie apologetică. Dacă este adevărat, și este, că Părintele Petroniu dădea fiecăruia teme pentru acasă recunosc că mie mi-a dăruit Lumină. Smerenia lui desprinsă din smerenia Sfântului desprinsă din Smerenia Mântuitorului. De aici și gândul de acum că am stat la sfat de taină cu un Sfânt despre un Sfânt. Gând care îmi cumințește în smerenie așteptarea Învierii. 

Așa o simt și pe Sfânta Parascheva. Răbdătoare și smerită. Așezată mereu la îndemâna săracului și nevoitorului spre sărăcire, deopotrivă. Senzația reală a urmării modelului Hristos, în taina smereniei ospitalității duhovnicești, prin care Sfânta ne îmbie la rugăciune, pelerinaj și Împărtășire nu poate fi „bruiată” de niciun incendiu de comentarii ale lumii ori ale oamenilor din lume. O trăsătură de caracter dată de asceza sa atentă, de creșterea ei duhovnicească în duhul efortului „vederii lui Dumnezeu precum și este”. Ceea ce îmi pare însă deplin întrupat în tainica alcătuire de har a Moaștelor sale este parcă dinainte – ecoul de sens din  teologia pe care Sfântul Grigorie ni-o dăruiește prin teologhisirea sa. O teologie a Luminii. Înainte de Teologia Luminii celei ce definim astăzi a fi „Lumina Învierii cea dinainte de Înviere” numai și pentru că el, smeritul episcop-monah, ne-a învățat. Știm asta și din faptul că Sfânta Parascheva  trăiește deplin efortul ei de a fi pelerin spre Ierusalim și apoi spre Cer, efort care ține de această seducție sufletească a omului care își frământă inima și face din ea Prescură de trup în care pecetea Chipului rămâne statornică Luminii.

Pe inima celor doi se va fi aflat înscrisul biruinței Luminii: IS.HS. NI.KA! Cei care li se vor închina sub baldachinul înflorit al Iașilor vor înțelege acestea toate după ce vor crește Întâlnirea cu ei ascultând, rugându-se și cerând liniște pentru a vindeca sufletul de furia furtunii clipelor istorice de acum. Pe străzile unui oraș binecuvântat de har se vor vindeca zvonurile de război și se vor liniști sufletele care înfruntă boli, se vor tihni netihniții și izbăvi cei care nouă, în logica meritocrației fără fundament în Cer, nu mai par de izbăvit. Nădăjduiesc din inimă să poarte la Cer rugăciunea noastră de smerită cugetare la iertare. Avem nevoie, fundamental și mai mult decât oricând, să primim semn de iertare de la Mântuitorul și noi, noi toți, să învățăm să ne purtăm unii altora iertările de care avem nevoie ca să rămânem oameni. Pentru că măsura omeniei noastre – ne învață și Sfânta Parascheva și Sfântul Grigorie Palama – este dată de capacitatea noastră de a ne dărui iertarea și de a ne umple sufletul de Lumină. Cu ei dinainte nu putem rata!