«Şi a zis Dumnezeu: Iată am dat vouă toată iarba ce face sămânţă de semănat, care este deasupra a tot pământul, şi tot pomul care are întru sine rod cu sămânţă de semănat va fi vouă de mâncare. Şi tuturor fiarelor pământului şi tuturor pasărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se târăsc pre pământ, care au întru sine suflare de viaţă, toată iarba verde de mâncare. Şi s-a făcut aşa.» (Facere 1, 29-30) Aici ni se spune că întru început, când pământul şi toate făpturile lui erau încă noi iar omul nu căzuse, nu numai oamenilor, ci chiar şi animalelor li s-a dat să se hrănească doar cu verdeţuri; nu era nevoie ca fiarele să fie carnivore, şi la început nici nu erau. Iată ce spune Sfântul Vasile:

„Biserica să nu lase nimic de-o parte: totul este legiuit. Dumnezeu nu a zis: «V-am dat peştii spre mâncare, v-am dat vitele, târâtoarele şi cele cu patru picioare». Nu pentru aceasta le-a făcut, zice Scriptura. În fapt, întâia legiuire îngăduia folosirea fructelor, că încă eram socotiţi vrednici de Rai.

Ce taină se ascunde ţie aici?

Ţie, zice Scriptura, ca şi fiarelor sălbatice şi păsărilor, [se dau] fructe, verdeţuri şi ierburi... Vedem însă o mulţime de animale sălbatice care nu mănâncă fructe. Ce fructe ar primi pantera drept hrană? Ce fruct l-ar putea sătura pe leu?

Şi totuşi aceste fiinţe, supunându-se legii firii, se hrăneau cu fructe. Dar după Potop, când omul şi-a schimbat felul vieţuirii şi s-a depărtat de hotarul rânduit lui, Domnul, cunoscând că omul este risipitor, i-a îngăduit folosirea tuturor felurilor de hrană: «Ca pre nişte buruieni de ierburi am dat vouă toate» (Fac. 9, 3). Prin această îngăduinţă, şi celelalte dobitoace au fost slobozite să le mănânce. De-atunci este leul mâncător de cărnuri, şi tot de atunci caută vulturii stârvuri. Căci vulturii încă nu priveau deasupra pământului în fiece clipă atunci când s-au născut animalele; la drept vorbind, nici una dintre cele care primiseră numire ori existenţă nu murise încă, astfel ca vulturii să le poată mânca. Firea încă nu se împărţise, în toată prospeţimea fiind; vânătorii încă nu prindeau, că încă nu era aceasta între îndeletnicirile oamenilor; cât despre fiare, ele încă nu-şi sfâşiau prada, că încă nu erau mâncătoare de cărnuri... Ci toate urmau purtarea lebedei, şi toate mâncau iarba păşunilor...

Astfel era întâia zidire, şi tot astfel va fi reaşezarea ce va să vie. Omul se va întoarce la vechea sa alcătuire, lepădând răutatea, viaţa împovărată de griji, robirea sufletului faţă de nevoile zilnice. După ce se va fi lepădat de toate, se va întoarce la viaţa Raiului cea nerobită patimilor cărnii, cea slobodă, viaţa întru apropierea lui Dumnezeu, părtaş vieţii celei îngereşti.”

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, p. 102)