Părinte, ce au în comun Armata și Biserica?

Armata și Biserica au în comun un lucru important: amândouă își slujesc semenii; misiunea Bisericii este de a-i îndruma pe oameni pe calea către Dumnezeu, iar misiunea Armatei este de a-i proteja şi apăra fizic pe oameni şi bunurile lor în lumea aceasta.

Ce v-a determinat să alegeți misiunea de preot militar? Cu ce gânduri ați pornit pe acest drum?

La originea alegerii acestei misiuni a stat un gând foarte vechi. Încă din seminar aflasem și învățasem despre Legea clerului militar din 1923. Tatăl meu obișnuia să vorbească în cuvinte foarte frumoase despre perioada în care a făcut armata, despre viața lui militară. Atunci am avut sentimentul că Armata este locul în care mi-ar plăcea să-mi desfășor activitatea, mediul în care m-așputea împlini profesional, ca preot.

Aveți un model în activitatea dumneavoastră?

Clerul militar din Primul și al Doilea Război Mondial constituie pentru mine, un reper, un model. Am citit foarte multe lucruri despre faptele pe care le-au făcut preoții în cele două războaie mondiale, despre activitatea lor pentru românii din locurile prin care a trecut armata noastră și pentru militarii pe care i-au păstorit și, cel mai important, faptul că i-au însoțit peste tot. În Războiul de Independență, la trecerea peste Dunăre soldații au fost binecuvântați înainte de trecerea fluviului de către mitropolitul Atanasie Stoianescu. Implicarea totală a clerului militar din acele timpuri în viața militarilor constituie pentru noi, preoții militari de astăzi, un model de urmat.

În acea perioadă, preoții acordau și îngrijiri medicale, iar multe monahii au fost brancardiere.

Da, foarte multe maici au lucrat în serviciul medical al Armatei în cele două războaie mondiale, dar și în Războiul de Independență. Și ultimul episcop al clerului militar, Partenie Ciopron, a participat ca militar pe front la luptele de la Oituz, în Primul Război Mondial, unde a fost și rănit.

Parteneriatul preot militar - comandant

Care este programul unei zile obișnuite ca preot militar? Ce activități desfășurați?

În mod obișnuit, îmi întocmesc programul pe o săptămână întreagă dinainte și îl supun comandantului spre aprobare. Încerc să împletesc activitățile de zi cu zi cu cele ale unității, iar ceea ce contează este eficiența. Îmi stabilesc activitatea de consiliere, de exemplu, sau vizitele la subunități în funcție și de programul pe care îl are unitatea în săptămâna respectivă. Dacă e vreo activitate deosebită în cadrul unității, particip și eu la ea. Nu uit însă nici de pregătirea mea personală.

Care este relația preot militar - comandant într-o unitate militară?

Conform Legii clerului militar 195/2000, preotul militar este subordonat din punct de vedere adminstrativ comandantului unității și din punct de vedere canonic ierarhului care l-a recomandat. Relația lor trebuie să fie foarte strânsă și apropiată, iar preotul trebuie să colaboreze foarte bine cu comandantul, și în pregătirea activităților pe care le are de desfășurat, și în activitățile din viața de zi cu zi a unității. Această conlucrare a preotului cu comandantul vizează o împletire armonioasă a misiunii ostăşeşti cu trăirea duhovnicească.

Ce alte responsabilități mai are un preot militar?

Preotul militar este dator să-i însoțească pe militari pretutindeni, fiindcă, pentru a-și desfășura cu bine activitatea, el trebuie să fie cât mai aproape de oameni. El merge cu ei atât prin țară, în timpul pregătirilor, atunci când participă la exerciții în teren sau în poligoanele de instrucție, dar și în afara țării, atunci când sunt misiuni. Fiecare unitate care pleacă este însoțită întotdeauna de preot.

Activitatea liturgică și duhovnicească, mai concentrată într-o unitate militară

Ați fost o perioadă și preot de parohie. Există deosebiri în ceea ce privește activitatea liturgică și duhovnicească care se desfășoară într-o unitate militară și cea dintr-o parohie?

Există unele diferențe. Programul activităților de zi cu zi, dar și cel liturgic este mult mai dens aici, într-o unitate militară pentru că ești permanent în mijlocul oamenilor. Și în parohie ești în mijlocul lor, ești căutat în anumite momente, te duci atunci când ești solicitat, faci vizite, însă nu este această continuitate. Aici, timp de opt ore, în fiecare zi, ești în aceeași curte, lucrezi cu militarii, ai posibilitatea unui contact mult mai apropiat, mult mai direct, poți sta de vorbă oricând cu ei, ești angrenat în viața lor. Astfel, relațiile sunt mai apropiate și mai intense, iar activitatea e mult mai concentrată.

Și astfel poți să-i ajuți mai mult.

Cu siguranță. Chiar dacă îi cunoști, în fiecare zi ai posibilitatea să afli ceva nou și să-i îndrumi. Ești de foarte multe ori provocat pentru că militarii sunt oameni care citesc foarte mult, nu doar pentru pregătirea lor profesională, pentru că ei trebuie să fie la zi cu lucrurile noi care apar, dar au o cultură generală destul de bogată. De foarte multe, ei îmi pun întrebări din teologie, din viața duhovnicească, din Sfânta Scriptură, din scrieri teologice sau bisericești. De aceea îmi rezerv în fiecare săptămână două - trei ore și pentru pregătire personală, pentru a fi la zi cu tot ceea ce este nou în viața Bisericii, pentru a fi pregătit să le dau răspunsurile de care au nevoie.

Ce conține „trusa de campanie” sau echipamentul unui preot militar atunci când pleacă într-o misiune cu militarii?

În primul rând, nu lipsește Sfântul Antimis, pentru că fără el nu poți face Sfânta Liturghie, mai ales dacă nu ai un altar sau o biserică în locul în care vei pleca. Apoi, strictul necesar pentru oficierea slujbei: disc, potir, acoperămintele, un rând de veșminte, cădelniță, cărbune, tămâie, prescuri. Atunci când știi că pleci într-o misiune peste hotare, întotdeauna îți pregătești aceste lucruri, pentru a putea face oriunde Sfânta Liturghie, dacă e vreo duminică sau vreo sărbătoare în perioada respectivă.

„Nimeni nu dă înapoi atunci când știe că trebuie să plece.”

De aproape 11 ani sunteți în slujba militarilor români și le cunoașteți îndeaproape bucuriile, dar și durerile. Vă rog să creionați în câteva cuvinte portretul militarului român.

Militarul român nu se deosebește mult de ceilalți oameni, deoarece el provine din mediul civil. Însă, în plus față de ceilalți oameni, el își asumă misiunea aceasta. Îmi aduc aminte că atunci când am dat concursul pentru a intra în clerul militar, ni s-a cerut să tratăm dogmatic și moral expresia „dar din dar se face Rai”. M-am gândit în acel moment că, în viața militarului, această expresie se poate traspune în felul următor: omul primește viața în dar de la Dumnezeu, iar militarul este cel care își pune chezășie propria sa viață pentru binele aproapelui. În momentul în care ajunge să-și jertfească viața pentru binele aproapelui, atunci el devine erou. Darul pe care l-a primit de la Dumnezeu și pe care îl dăruiește semenilor – viața – i se transformă în mântuire, dobândind Raiul. Și poate că prin acest lucru diferă militarul de oamenii din mediul cărora provine. Însă ca om, cu problemele și grijile lui, cu preocupările de zi cu zi, militarul nu diferă de ceilalți oameni: doar prin faptul că își asumă în plus față de ceilalți misiunea pe care o are.

Așadar, ei sunt mai curajoși.

Da, sunt mai curajoși. Și întotdeauna când se pune problema participării la o misiune în străinătate, cei mai mulți și-o asumă. Plecarea în misiune se bazează pe voluntariat şi nimeni nu dă înapoi atunci când știe că trebuie să plece.

Cum ați descrie relațiile dumneavoastră cu militarii și cu familiile acestora?

Fiind foarte aproape de ei, am ajuns, la cei mai mulți, să le cunosc familia. Mulți dintre ei vin cu familiile duminică la biserica militară și își împărtășesc copiii. Însă fiecare militar aparține și parohiei unde locuiește. Eu sunt preotul lor pe timpul activităților și muncii pe care ei o desfășoară ca militari în cele opt ore de program zilnic. Faptul că mulţi dintre ei vin cu familia la biserica militară duminică, când ar putea să meargă în altă parte nu poate decât să mă bucure, îmi întărește încrederea că într-adevăr, ceea ce fac eu vine în sprijinul lor, iar Biserica este cea care unește şi întăreşte familia.

În emisiunea Pridvoarele Credinței, realizată de Doxologia Media şi TVR Iaşi, ați afirmat: „Întotdeauna am considerat că militarii sunt mai aproape de Dumnezeu și de familie atunci când sunt în misiune.” Vă rog să detaliați acest enunț.

Atunci când sunt în misiune, militarii sunt conștienți de faptul că Dumnezeu este cel care îi apără și îi protejează. Totodată ei știu că, pe toată perioada când sunt în misiune, familia se roagă pentru ei. Cei de acasă își fac mult mai multe griji decât ar trebui atunci când cineva drag este plecat. Însă militarii, fiind angrenați acolo în activitățile de zi cu zi, nu au timpul necesar să detalieze problemele sau să se gândească în mod profund la ele. Dar de fiecare dată când vin la biserică, ei lasă un pomelnic sau aprind o lumânare, rugându-se pentru cei de acasă. Astfel, legătura este mult mai puternică și se păstrează prin rugăciune, cu familia şi cu Dumnezeu.

„Toată perioada misiunii este o perioadă intensă.”

În februarie v-ați întors din cea de-a treia misiune internațională la care ați participat, în Afganistan. Vă rog să descrieți experiența acestor misiuni.

Am participat la trei misiuni internaționale, două în Afganistan: în 2005, alături de Batalionul 151 Infanterie „Războieni”din Iaşi și în 2011 alături de Batalionul 495 Infanterie „Căpitan Ștefan Șoverth”din București sub comanda dl. Colonel Dorin Toma și la o misiune în Irak, în 2008, tot cu Batalionul 151.

Ca preot militar, față de populația locală, nu îmi declin identitatea de capelan. Preoții nu desfășoară nici un fel de activități religioase în contact cu populația civilă. Activităţile sunt exclusiv în sprijinul militarilor români.

În primul rând, programul liturgic nu diferă de cel de acasă, chiar dacă în locul în care mă aflu este sau nu biserică. În fiecare duminică și sărbătoare se oficiază Utrenia și Sfânta Liturghie, iar peste săptămână, miercuri și vineri după-amiază, se săvârșește un acatist. Un  al doilea aspect se referă la activitatea pastoral-misionară. S-a întâmplat ca în ultima misiune, militarii să fie răspândiți în mai multe locații şi o dată pe lună mă deplasam în fiecare din celelalte locaţii, unde rămâneam câteva zile, pentru a fi alături de toţi militarii și pentru a participa la activități.

Militarii nu plecau în misiune, fie zi, fie noapte, fără să merg să oficiez o rugăciune de binecuvântare și să-i miruiesc. Dacă însă se întâmpla ca eu să fiu în altă locație în acel moment, fiecare pluton avea un om desemnat să citească această rugăciune, astfel că de fiecare dată plecau ştiind că se află sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Un moment deosebit l-au constituit sărbătorile de iarnă, când, la slujba de Crăciun și la cea din noaptea Anului Nou au participat foarte mulți militari. Și la slujba de sfințire a apei, în ziua de Bobotează, pe care am făcut-o afară și era destul de frig, chiar și pentru zona aceea, a fost foarte multă lume. Pentru ziua de Crăciun am organizat un program de colinde în română și în engleză, cântate pe două voci, de băieți și fete. Militari și-au dorit acest lucru și am avut un cor destul de numeros, iar concertul a fost reușit. Am trăit momente deosebite în acea perioadă.

Pe toată durata misiunii am conlucrat foarte bine cu psihologul batalionului, locotenent Elena Nefiru. Am vizitat împreună militarii din alte locații și am stat de vorbă cu ei, lucru care a fost apreciat de partenerii americani. La ei se obișnuieşte ca în cadrul testelor aplicate militarilor care vin la consiliere să fie și un test de screening spiritual, un test de spiritualitate care scoate în evidență faptul că poate omul respectiv nu are nevoie de un psiholog, ci de un preot. Astfel, psihologii americani pot recomanda militarului să stea de vorbă cu un preot sau preotul îi poate recomanda să stea de vorbă cu un psiholog. Este pentru prima dată când preotul şi psihologul au reuşit să formeze o echipă şi să abordeze problemele militarilor din ambele perspective.

Al treilea aspect important a fost colaborarea foarte bună cu capelanii americani din zona respectivă. Am fost susținut în multe activități, chiar micul dar de Crăciun pe care l-am oferit colindătorilor a fost tot cu sprijinul unui capelan american. Atunci când şi-au vizitat militarii aflaţi în aceeaşi bază cu noi, au putut să-și facă slujba în biserica ortodoxă românească, iar când noi am fost la ei în vizită, am avut întotdeauna parte de sprijin şi deschidere din partea lor.

Toată perioada misiunii este o perioadă intensă. Sunt și moment frumoase, sunt și momente mai grele, însă le parcurgem împreună.

Trei biserici ortodoxe românești și o capelă, într-o țară musulmană

Care este situația lăcașurilor de cult ortodoxe din zonele în care ați fost în misiune?

Afganistanul este o țară musulmană. Toate lăcașurile de cult de pe teritoriul țării sunt moschei, fiecare sat având propria lui moschee. Militarii noștri, cei din Batalionului 495 Infanterie „Ștefan Șoverth”, s-au implicat în diverse proiecte în sprijinul populației locale. Acestea vizau refacerea sau dotarea moscheilor respective cu ce aveau nevoie localnicii, alimentarea satelor cu surse de apă sau reamenajarea și reabilitarea școlilor, atât a celor pentru băieți, cât și a celor pentru fete, pentru că, de regulă, fetele învață în școli separate.

În ceea ce priveşte lăcașurile de cult ortodoxe existente în Afganistan, ele sunt cele ridicate de militarii români în bazele în care și-au desfășurat activitatea în ultimii 10 ani. În acest moment aici există trei biserici ortodoxe românești și o capelă: o biserică în Kandahar, la care slujește acum un capelan american ortodox, o biserică în Lagman, în care slujesc preoții români ori de câte ori ajung acolo. Aceasta este folosită și de capelanii americani catolici și protestanți. Batalionul românesc cu care am fost eu are în bază o biserică din lemn, iar la celălalt Batalion românesc din zonă este o capelă amenajată într-o clădire. 

În Irak am avut tot o biserică din lemn, ridicată de militarii români. În 2009, când s-a încheiat misiunea românilor în această țară, biserica a fost demontată și adusă în România, la Craiova.

Vorbiți-ne despre rolul pe care l-au avut femeile militare românce în ultima misiune, în Afganistan.

O reușită a personalului militar feminin din cadrul batalionului a fost și faptul că echipa FET (Female Engagement Team) a stabilit mai multe contacte, în mai multe sate, cu populația afgană feminină. Conform religiei musulmane, femeilor nu le este permis să discute cu bărbați sau să fie văzute de un bărbat străin, nici măcar afgan. Întotdeauna, în Afganistan, femeia musulmană este însoțită de tatăl sau de fratele ei, dacă nu este căsătorită, iar dacă este căsătorită, este însoțită întotdeauna de soțsau își desfășoară activitatea casnică în curtea casei. Nici asistența medicală nu poate fi acordată de către un bărbat.

Echipa de fete din cadrul unității a reușit să viziteze mai multe case din diferite localităţi afgane, să stea de vorbă cu femeile, pentru a identifica îndeosebi problemele medicale cu care acestea se confruntă și cum pot fi ajutate din acest punct de vedere. S-au avut în vedere și nevoile casnice ale familiilor afgane. Acesta este scopul nostru atunci când mergem acolo – ca populaţia locală să se simtă în siguranță și să-i ajutăm să ducă o viață mai bună.

Militarii români, decorați la finalul misiunii

Întrucât soldații au muncit foarte mult, reușind să-și atingă obiectivele pe care și le-au propus, au fost apreciați pentru activitatea desfășurată în misiune, atât de partenerii americani, cât și de cei afgani cu care au colaborat.

La finalul misiunii, toți militarii batalionului au primit din partea partenerilor americani, din partea ISAF (International Security Assistance Force) medalia NATO Non-Article 5, iar din partea șefului Statului Major General, dl. general locotenent dr. Ștefan Dănilă - Emblema de onoare a Statului Major General. Aceste distincții reprezintă recunoașterea eforturilor, a dăruirii, a profesionalismului, a muncii pe care au desfășurat-o acolo. 

Cum organizați marile sărbători într-o unitate militară?

Sunt două categorii de sărbători: sărbătorile legate de viața Armatei și a poporului român, momentele în care se organizează ceremonii militare și religioase, cum este Ziua Eroilor, Ziua Independenței, Ziua Națională, Ziua Eroilor Revoluției, Ziua Armatei, Ziua Drapelului, Ziua Imnului Național. Aceste ceremonii au loc, de obicei, în principalele piețe ale orașului. Apoi sunt marile sărbători creștine: Crăciunul și Paștele, în care organizăm activități la biserica militară din Copou. În mod obișnuit, de Crăciun încercăm, cu sprijinul Fundației „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, să oferim daruri copiilor militarilor care vin să colinde sau copiilor care participă la Liturghie în ziua de Crăciun.

De Paște, anul acesta este al treilea an de când desfășurăm un proiect în colaborare cu Grădinița nr. 14 din Copou, cu sprijinul Asociației „Communio”, prin care copiii, dar și oamenii noștri din parohie învață să încodeieze ouă.

În dimineața zilei de sâmbătă 17 martie a.c., câțiva meșteri populari vor face o demonstrație de încondeiere a ouălor pentru oamenii care vor veni la slujba de pomenire, iar înainte de Paște, vom începe, împreună cu grădinița, să pregătim colindele de Florii. În Săptămâna Mare, în fiecare după-amiază, în Așezământul „Teofilia” de lângă biserica militară din Copou va fi deschis un mic atelier de încondeiere a ouălor, la care vor participa și copii, dar și cei care vor dori să învețe acest meşteşug. Acest proiect se desfășoară în mai multe parohii din oraşul Iaşi, printre care și biserica noastră militară.

„E o activitate care te ține conectat permanent”

Care sunt bucuriile unui preot militar? De ce e frumoasă această misiune?

Pentru mine, bucuriile sunt multe. Îmi place să știu că fac ceva util, că sunt mereu în mijlocul oamenilor. Omul este, prin excelență, o ființă deschisă către comuniune. Viața ca preot militar îmi oferă mai multe asemenea posibilități: de a merge cu unitatea la diverse activități, de a cunoaște locuri și oameni noi, de a merge peste hotare, iar prin faptul că sunt mereu în mijlocul lor, aflu mereu lucruri noi. E o activitate care te ține conectat permanent.

Câți preoți militari sunt în unitățile din România?

Astăzi, în România suntem în jur de 80 de preoți militar. Ne întâlnim cu toții cel puțin o dată pe an, am făcut cursuri împreună și suntem o mică comunitate, în care toți ne cunoaștem foarte bine. Avem posibilitatea să învățăm unii de la alții, să găsim idei noi, să ne îmbunătățim misiunea pe care o desfășurăm. La următoarea convocare, de la Miercurea-Ciuc, voi avea de prezentat colegilor aspectele pastorale, misionare şi liturgice ale ultimei misiuni, dar şi colaborarea cu ceilalți capelani, pentru ca cei care urmează să plece să-și facă o idee despre activitățile pe care le vor desfăşura acolo. În felul acesta, luând contact unii cu alții, noi, preoţii militari din Armata Română, reușim să ne îmbogățim experiența și să îmbunătățim lucrurile pe care le facem pentru militarii din unităţile pe care le păstorim.

Biografie

Pr. Adrian Morțun s-a născut în Calafindești, jud. Suceava. Din mai 2001, este preot militar la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iași.

Misiuni internaționale la care a participat alături de militarii români:

- 2011 – în Afganistan (Bullard), cu Batalionul 495 Infanterie „Căpitan Ștefan Șoverth”din București;

- 2008  - în Iraq (Tallil), cu Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” din Iași (misiunea “Iraqi Freedom”);

- 2005 – în Afganistan (Kandahar), cu Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” din Iași (misiunea “Enduring Freedom VII”);

 La sfinţirea noii biserici militare a Brigăzii, în 2004, a primit distincţia de iconom stavrofor, iar pe linie de asistenţă religioasă deţine titlul de „specialist de clasă, clasa I”.

A publicat o serie de studii și articole în publicații bisericești și militare și a participat la numeroase simpozioane naționale și internaționale.