Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilinţă în faţa Lui ca să nu ceri ceea ce ai considera că ţi se cuvine datorită meritelor tale. Şi dacă ai conştiinţa vreunei fapte bune, tăinuieşte-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ţi-o răsplătească însutit. Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le şterge pe acelea când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptăţeşti când intri la rugăciune, ca să nu ieşi osândit ca fariseul acela.

Aminteşte-ţi, spre exemplu, de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine şi depăşeşte-l, ca să găseşti iertarea greşelilor tale. Nu cu strigătul glasului să te rogi Aceluia care este cunoscător al celor ascunse, ci cu strigătul inimii tale bate la urechile Lui. Nu cu mulţimea cuvintelor să tinzi spre El, fiindcă nu prin multă vorbire, ci prin minte preacurată te place Dumnezeu.

În timpul rugăciunii, orice răutate din inimă aruncă de la tine şi iartă orice ai împotriva aproapelui tău. Este, de pildă, un fel de şarpe care, când merge să bea apă, înainte de a ajunge la izvor, dă afară din el tot veninul.

Imită şi iscusinţa acelui şarpe şi tot veninul amar aruncă-l din sufletul tău.

Iartă-i confratelui tău o sută de dinari ca şi ţie să ţi se ierte datoria a zece mii de talanţi. Şi precum doreşti să fie Dumnezeu faţă de tine, la fel să fi şi tu faţă de fratele tău. Orice lucrare începi să faci, cheamă mai întâi pe Dumnezeu şi după terminare să nu neglijezi a mulţumi.

(Sfântul Vasile cel Mare, Despre rugăciune, în vol. Învăţătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2007, pp. 40-41)