Există și o înfrânare a mâniei: a ține mânia și nu degrab a se aprinde.

Înfrânare este și în slavă: a înfrâna cugetele și a nu dori slavă, a nu căuta slavă, a nu se înălța, a nu căuta cinste și a nu se îngâmfa, a nu iscodi ceva pentru laude.

Înfrânare este și în gânduri: a le munci pe acestea cu frica lui Dumnezeu, a nu se învoi sau a nu se îndulci cu gândul care aprinde pofte.

Înfrânare este la mâncăruri: a nu căuta mâncăruri scumpe sau ospețe de mult preț, a nu mânca afară de vreme sau afară de ceasul mesei, a nu fi stăpânit de duhul lăcomiei pântecelui, a nu fi fără de sațiu în frumusețea bucatelor, a nu pofti multe și felurite mâncăruri.

Înfrânare este și la băutură: a se păzi și a nu cădea în patima beției sau în dulceața vinurilor, a nu bea vin fără de frică, a nu căuta deosebite băuturi și nici băuturi fine, dulci, a nu folosi fără de măsură nu numai vinul, ci și apa.

Este și o înfrânare a poftei și a dezmierdării celei rele: a ține simțirea și a nu cădea în poftele ce apar, a nu se învoi cu gândurile cele pomenitoare de îndulcirea cea cu patimă, a nu se îndulci cu gândul că a lucrat necurăția, a nu face voia trupului, ci a înfrâna, cu frica lui Dumnezeu, patimile.

Cel cu adevărat înfrânat este cel care are poftă de nemuritoarele bunătăți, și către ele cu mintea căutând, de la toată pofta pătimașă se întoarce.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături. Volumul 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 88)