Când vom avea smerenie, nu vom mai suferi, ci vom dobândi pace și liniște
Iată calea – aruncă vina asupra ta, mustră-te pe tine însuți și spune: „Eu am greșit, pentru păcatele mele Dumnezeu a îngăduit să mi se întâmple; pentru că am egoism Dumnezeu a încuviințat, pentru cunună Dumnezeu a îngăduit și de aceea a venit asupra mea pătimirea!”.
Cel care ne disprețuiește, ne nedreptățește și ne osândește ține locul focului care vindecă rana egoismului nostru, ca să ne facem sănătoși. Dumnezeu îl îngăduie ca să ne redobândim sănătatea, pentru că atâta vreme cât avem egoism, suferim. Când va veni vremea, când vom avea smerenie, nu vom mai suferi și atunci vor veni înlăuntrul nostru pacea și liniștea.
Sfântul Antonie cel Mare mărturisea: „Ori de câte ori am luat asupra mea vina faptei, imediat liniștea s-a răspândit înlăuntrul sufletului meu. Din momentul în care am aruncat vina asupra altuia și am spus că el greșește, și nu eu, atunci am simțit înlăuntrul meu strâmtorare și amărăciune!”. Iată calea – aruncă vina asupra ta, mustră-te pe tine însuți și spune: „Eu am greșit, pentru păcatele mele Dumnezeu a îngăduit să mi se întâmple; pentru că am egoism Dumnezeu a încuviințat, pentru cunună Dumnezeu a îngăduit și de aceea a venit asupra mea pătimirea!”. Însă dacă zicem: „De ce mi s-a întâmplat aceasta?”, viețuim în continuare în boala egoismului nostru.
(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumenița, Alexandria, 2012, p. 28)
Sfânta Liturghie – centrul vieții religioase a creștinului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro