Când se dau metanii, zile de post, rugăciuni, milostenii sau alte mijloace de îndreptare, să știți că sunt pentru îndreptarea noastră, pentru pacea noastră lăuntrică. Păcatul este cel mai mare dușman al omului, al creștinului, pentru că el desparte pe om de Dumnezeu. Chiar mai mult. Dacă se poate, trebuie să dăm, ca să primim. Am întâlnit și persoane cărora le-am dat o sută de metanii pe zi și au făcut trei sute, pentru că fiecare a ajuns la conștiința de sine, că este foarte păcătos și împovărat. Și i-am zis: „Foarte bine ai făcut!”.

Așa spune și Sfântul Serafim de Sarov, marele sfânt rus, că, la spovedanie, canoanele care se dau sunt mijloace de îndreptare, nu sunt primejdii. Făcându-le, adunați pace în suflet, adunați mângâiere sufletească, adunați credință și dragoste de Dumnezeu. Cu cât te rogi mai mult și mai atent, cu cât te asuprești cu postul și cu rugăciunea, cu atât capeți lăuntric acel cheag duhovnicesc cu care poți să aduni ce este sfânt și ce este bun în sufletul tău.

Adesea suntem ca niște tinichele sunând a gol, fără credință, fără evlavie, munciți de gânduri mereu; și nu poți să te rogi lui Dumnezeu cum trebuie, te rogi formal. Adeseori se roagă creștinii cu cuvinte aiurea. Se spovedesc așa, după cum se roagă, cu neatenție. După un sfert de oră, jumătate de oră, nici nu știe ce face, citește cu ochii trupești și cu mintea este pe alte coclauri. O asemenea rugăciune și un astfel de canon, Dumnezeu nu primește.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbește Părintele Sofian (Boghiu), volumul I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 100)