În Grecia antică, femeia a rămas întotdeauna pe un loc secundar în faţa legii. Astfel că, tânăra, educată pe lângă mama sa, nu părăsea locuinţa decât pentru a intra în aceea a soţului care i-a fost ales. Drepturile femeii eline erau constrânse de cele ale bărbatului, care își permitea întâlniri cu prietenii și prezența concubinelor, chiar în incinta propriei case.

Soţia nu ieşea decât însoţită de o servitoare care îi ducea umbrela şi scaunul. Nu avea nici un drept legal, nu lua parte la guvernare cetăţii și nici la mesele soțului; dacă moştenea ceva, ea nu era decât o intermediară a acestei moșteniri. Astfel că, ea era socotită ca fiind legată de moștenire și nu drept moștenitoare. În ciuda inferiorităţii femeii, considerată firească în societatea greacă, ea este totuși cetăţeană, și joacă un rol esenţial în viaţa familială prin aceea că este prizoniera casei, fie stăpâna casei, fiind domeniul peste care ele domnesc și își exercită puterea.

Femeia, cetăţean pasiv în domeniul politic, este cetăţean pe deplin în domeniul religios, jucând un rol important în viaţa religioasă a cetăţii, dând un număr mare de preotese. Femeile eline îşi exercitau puterea şi statutul atât în viaţa privată, cât şi în cea publică prin rolul central pe care îl aveau în familie şi în viaţa religioasă. Spunem că femeile sunt prezente atât în spaţiul public, fiind preotese, dar mai ales sunt eroinele vieţii private: poartă şi nasc copii legitimi, viitorii cetăţeni ai cetăţii, dar au în grijă şi buna orânduire a casei. Într-un paralelism concret și foarte vizibil cu grecii timpurilor clasice, romanii, au stimat şi respectat întotdeauna femeile.

Roma a îngăduit întotdeauna femeilor romane accesul la cultură şi, pe băncile şcolii, fetele şi băieţii se instruiau în acelaşi timp: au existat numeroase femei culte în aristocraţie, au existat poete. Femeile romane participă la viaţa mondenă a soţilor lor (banchete, adunări, conversaţii).   

Pe când femeia elină e absentă total din viața politică, femeia romană, cu toate că nu are dreptul la vot, face politică și nu ezită să lupte pentru drepturile ei. Căsătoria nu o pune pe femeie sub tutela bărbatului, ci ea rămâne în continuare sub protecția tatălui, iar după decesul acestuia ea devenea independentă. (Pr. Cristea Ioan, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” - Coasta Măgurii)