Sfântul Vasile cel Mare spune în cartea sa numită Exaimeron că „toată lumea văzută este şcoală şi imagine a lumii nevăzute”. Tot el spune că „toată floarea şi toată iarba ne învaţă că este Dumnezeu”. Zidirea văzută tâlcuieşte pe Scriptură şi Sfânta Scriptură tâlcuieşte pe zidire. Atât una, cât şi alta, sunt ca două file de carte. Pe o pagină citim cuvintele Sfintei Scripturi, pe cealaltă pagină citim în cartea zidirii, care vorbeşte de Dumnezeu. La fel spune şi Sfântul Grigore de Nyssa: „Toată zidirea, ca o trâmbiţă strigă la noi că a făcut-o Dumnezeu”. Am citit într-o carte cum un filozof se plimba cu băţul în mână pe un câmp şi bătea florile cu băţul: „Le bat pentru că prea tare strigă către mine că le-a zidit Dumnezeu!”.

Toate creaţiile văzute se numesc darurile lui Dumnezeu. Şi precum face mirele cu mireasa că îşi dau daruri care întăresc dragostea între ei, tot aşa face şi Dumnezeu cu noi. El pune mintea noastră între El şi creaţii, ca să-L putem mai bine înţelege şi vedea. Dumnezeu ne dă cele create în dar, iar noi îi dăm lui Hristos, Mirele inimii noastre, gândurile, rugăciunile şi dragostea noastră. Sfântul Antonie cel Mare nu ştia multă carte, dar era atât de înţelept în cele duhovniceşti că uimea pe toţi filosofii care veneau la peştera lui. Odată, l-au întrebat câţiva filosofi: „Antonie, care sunt cărţile tale pe care ai învăţat?” Iar el, arătând cu mâinile cerul, stelele, marea şi întreaga natură din jurul său, le-a zis: „Acestea sunt cărţile mele pe care le citesc şi care întrec pe toate celelalte”.

(Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1994, p. 139)