Având în vedere situaţia politică din vremea respectivă, cu un regim coumunist în plină expansiune, decizia Patriarhului Justinian Marina a fost una curajoasă.

Vă invităm să citiți un articol despre generalizarea cultului Sfântului Dimitrie Basarabov, semnat de Arhimandritul Paisie Teodorescu, Vicar Patriarhal:

Constatând că Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou se bucura de o mare cinstire din partea românilor, în general, și a locuitorilor Bucureștiului, în special, la propunerea Patriarhului Justinian Marina[1], Sfântul Sinod a proclamat, la 27 octombrie 1955, generalizarea cultului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou[2].

Dincolo de evlavia pe care Patriarhul Justinian o avea față de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, inițiativa a fost și o dovadă de curaj din partea acestuia. Pelerinajele și procesiunile la care participa un număr impresionant de oameni, evlavia credincioșilor pentru un sfânt al Bisericii, toate acestea deveniseră o sursă de îngrijorare pentru autoritățile centrale și edilii orașului. În aceste condiții, dat fiind și contextul socio-politic comunist (unii dintre cei mai ofensivi ani ai săi), autoritățile orașului urmăreau să obțină mutarea moaștelor sfântului din catedrală, pentru a fi dus într-una dintre mănăstirile din împrejurimi[3].

Desfășurarea evenimentului

Slujba proclamării generalizării cultului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a început încă din seara zilei de 25 octombrie, racla cu sfintele moaște fiind scoasă din biserică și așezată, în cadrul unei procesiuni, pe esplanada Catedralei patriarhale, sub un baldachin, pentru credincioșii care doreau să se închine sfântului ocrotitor al Bucureștiului. A doua zi, pe 26 octombrie, a continuat pelerinajul credincioșilor la moaștele sfântului, iar la ora 18.00 a început slujba privegherii, condusă de fostul Mitropolit al Basarabiei, Efrem Enăchescu, alături de un sobor de preoți și diaconi. Până la ora 22.00 a acelei seri, când privegherea a luat sfârșit, catedrala a fost plină până la refuz de credincioși, iar în tot acest răstimp, cât și până după miezul nopții, curtea patriarhiei era străbătută necontenit de pelerini închinători la moaștele sfântului, coloana formată de aceștia întinzându-se de la scara principală a Palatului Patriarhal până la poalele Dealului, în apropiere de Crucea lui Brâncoveanu.

Slujba de proclamare a generalizării cultului Sfântului Cuvios Dimitrie a debutat la ora 9.30 a zilei de 27 octombrie (data de prăznuire a sfântului), curtea Patriarhiei fiind plină iarăși de credincioși, preoți și monahi veniți să se închine sfintelor moaște. În aceeași dimineață au sosit de la Craiova, după slujba săvârșită acolo cu o zi înainte, membrii delegațiilor străine ale Bisericilor Ortodoxe surori[4], care au participat apoi la Sfânta Liturghie și au ținut cuvântări în care și-au exprimat atât admirația față de poporul român, față de dragostea pe care acesta o are pentru sfinții lui Dumnezeu, cât și bucuria de a fi fost invitați să participe la impresionantele slujbe de canonizare și proclamăre care s-au succedat pe parcursul a doar două săptămâni și care culminau cu cea dedicată Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Despre evenimentul din acea zi, Patriarhul Chiril al Bulgariei avea să afirme în cuvântarea sa:

„Sfântul Cuvios Dimitrie, al cărui cult Sfânta Biserică Ortodoxă Română l-a generalizat prin actul solemn de astăzi, este apărătorul comun al românilor și bulgarilor, care îl cinstesc deopotrivă, i se închină în același fel și îi cer ajutorul într-același fel. Astăzi, este ziua sfintei sale prăznuiri și noi, solii Bisericii Ortodoxe Bulgare, suntem îndeosebi de fericiți să-l întâlnim în această sfântă catedrală”[5].

După încheierea cuvântărilor ținute de ierarhi, slujitorii, în frunte cu Patriarhul Justinian Marina, au coborât spre baldachinul cu racla moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, iar Patriarhul Justinian a îngenuncheat și a rostit o rugăciune special alcătuită:

„Iară tu, Prea Cuvioase Părinte Dimitrie, ca unul ce cu îndrăznirea ta către Cel Atotputernic te-ai arătat la noi totdeauna sprijinitor nebiruit al celor din nevoi, doctor iscusit și lesne vindecător al celor bolnavi, neîncetat și fierbinte rugător către Dumnezeu al celor ce te cheamă cu credință și neadormit ocrotitor față de țara și orașul acesta, între care cu dragoste se cinstesc prea slăvitele tale moaște, întinde, te rugăm, brațul tău cel plin de bunătate și îngrădește cu ocrotirea și rugăciunile tale toate părțile creștinești care, împreună cu noi, mărturisesc dreapta credință și cheamă numele tău în ajutor”[6].

[1] Născut la 22 februarie 1901, în Sueşti, jud. Vâlcea. Studii la Seminarul teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (1915-1923) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1925-1929). A fost învățător în Olteanca-Vâlcea (1923-1924) şi în Băbeni-Vâlcea (1924-1930), în paralel a fost preot paroh în Băbeni (1924-1932), director al Seminarului teologic şi preot slujitor la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea (1932-1933), preot-paroh la biserica Sf. Gheorghe din aceeași localitate (1933-1945). Rămas văduv, în 1945 a fost ales Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul „Vasluianul” (1945-1947), locțiitor al tronului mitropolitan din Iaşi (din 8 august 1947), Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (28 decembrie 1947), locțiitor de patriarh (din februarie 1948). La 24 mai 1948 ales, iar la 6 iunie 1948 înscăunat ca Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte (26 martie 1977). Pentru mai multe detalii vezi: Dr. George Stan, „Părintele Patriarh Justinian Marina”, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, 267 p. şi Pr. Constantin Pârvu, „Patriarhul Justinian. Mărturii, fapte şi adevăr”, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, 284 p.

[2] Pr. N. Șerbănescu, „Generalizarea cultului Sfântului Dimitrie Basarabov”, în: BOR, 11-12/1955, pp. 1203-1221. Anul 1955 a mai purtat în sine și comemorarea a două evenimente de importanță crucială pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române, anume, pe de o parte, împlinirea a 70 de ani de la obținerea autocefaliei (în 1885), și a 30 de ani de la obținerea rangului de patriarhie (din 1925).

[3] Gheorghe Vasilescu, „Sfântul Cuvios Dimitrie, ocrotitorul spiritual al orașului București”, în: Vestitorul Ortodoxiei, 322-323/2003, p. 12. O anumită reticență față de manifestările religioase ale Bisericii venise, în anul 1955, și pe fondul pregătirilor pentru canonizarea sau generalizarea cultului mai multor sfinți pe teritoriul României. Astfel, prin hotărârea Sfântului Sinod din 10 octombrie 1955, urmată de slujbele specifice în Catedrala Mitropolitană din Iași, la Mănăstirea Curtea de Argeș (la 14 octombrie), în Catedrala Episcopiei din Râmnicu Vâlcea (la 16 octombrie), precum și în Catedrala Mitropolitană din Craiova (la 26 octombrie), a fost statornicit definitiv ca Sf. Cuvioasă Parascheva, Sf. Muceniță Filofteia, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana și Sf. Mucenic Ioan Valahul – care se bucurau de o deosebită cinstire locală – să fie cinstiți de întreaga Biserică Ortodoxă Română, slujbele lor fiind scrise, de acum, în cărțile bisericești de cult. De asemenea, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, la 21 octombrie 1955, a fost săvârșită și slujba de canonizare a Sf. Mucenici și Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici, Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Oprea Miclăuș, pentru ca două zile mai târziu, la 23 octombrie, la Mănăstirea Cernica să fie trecut în rândul sfinților și ierarhul Calinic – Pr. N. Șerbănescu, „Generalizarea cultului…”, p. 1205.

[4] Delegația străină a fost alcătuită din: Preafericitul Chiril, Patriarhul Bulgariei, IPS Athenagora al Thyatirelor, IPS Grigorie al Leningradului și Novgorodului (conducătorul delegației ruse), IPS Hrisostom al Filippilor (conducătorul delegației Bisericii Ortodoxe a Greciei), IPS Sofronie al Târnovei, IPS Iacob al Atticei și Megarei – Pr. N. Șerbănescu, „Generalizarea cultului…”, p. 1204.

[5] Pr. N. Șerbănescu, „Generalizarea cultului…”, p. 1212.

[6] Pr. N. Șerbănescu, „Generalizarea cultului…”, p. 1216.

Sursa: basilica.ro