Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greșeală și vrednică de crezământ a creștinului celui adevărat? Nădejdea vieții veșnice și a răsplății veșnice. La împlinirea ei au ajuns toți cei care s-au nevoit întru adevăr după duhul Bisericii și al tuturor sfinților. Care este nădejdea cea mai șubredă, cea mai amăgitoare, cea mai pieritoare, cea mai asemănătoare cu o nălucă? Nădejdea fericirii pământești, a bunătăților pământești: a sănătății, a lungimii de zile, a bogăției, a slavei pământești, a cinstirilor, a plăcerilor, a biruințelor pământești, a feluritelor câștiguri. 

Oare sfinții s-au amăgit vreodată în nădejdea lor, în nevoințele lor până la sfârșitul vieții? Nu. Oare cei ce au adunat bogăția pământească, cei ce au alergat după slava pământeasă, după cinstiri, nu s-au înșelat amarnic și pentru totdeauna? Oare nu este tot lucrul pământesc fum care piere? Nu e nimic mai sfânt și mai vrednic de crezământ decât Biserica lui Dumnezeu, decât învățătura ei, decât slujbele, Tainele și ierarhia ei, și nu este nimic mai amăgitor decât lumea și decât a face pe plac lumii.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 66-67)