Valoarea morală a virtuții este una absolută, dar este considerată astfel mai mult sub aspectul nobleței ei lăuntrice decât sub cel al dispoziției sau lucrării ei exterioare. Virtutea după valoarea ei morală este noblețea duhului, noblețea inimii și noblețea sufletului. Platon spune despre valoarea morală a virtuții: „virtutea este sănătatea și frumusețea și vigoarea sufletului”[1] și iarăși: „tot aurul de pe pământ și de sub pământ nu valorează mai mult decât virtutea”[2]. Și Isocrate zice: „nici un câștig nu este mai nobil și nici mai sigur decât virtutea”[3]. Valoarea absolută a virtuții constă în aceea că nu numai că este calea care duce la asemănarea cu Dumnezeu, ci ea însăși este asemănare[4].

(Sfântul Nectarie de Eghina, Morala creștină, carte în curs de tipărire la Editura Doxologia)

[1]Platon, Republica, 444, d, 13 – e.2.

[2]Platon, Legile, 728, a. 4-5.

[3]V. Nektarios Kefalas, 114 Capete despre virtute, Comoara cuvintelor sfinte și filosofice, vol. 1, Atena 1895, p. 285, (V. Isocrate, Către Dimonikos, 5. 5-7).

[4]V. Porfirios, Către Marcella, 15, 20-16, 2.