Care sunt datoriile soţiei faţă de soţ?
Să se roage permanent lui Dumnezeu pentru înțelepțirea, ajutorul, întărirea credinţei, liniştea şi sănătatea soțului ei.
– Să-şi iubească soţul cu fireasca datorie, conjugală dar şi cu duhovnicească datorie de creştină, pentru că unirea lor s-a făcut din iubire pentru toată viaţa şi împreună vor fi judecaţi de Hristos,
– Să se roage permanent lui Dumnezeu pentru înțelepțirea, ajutorul, întărirea credinţei, liniştea şi sănătatea soțului ei,
– Să dea regulat slujbe la biserică pentru soţ, pentru copii, rude, prieteni şi pentru liniştirea celor ce-i urăsc;
– Să asculte de soţul ei în cele creştineşti, care nu sunt împotriva poruncilor lui Dumnezeu;
– Să nu-şi refuze soţul de la trăirea conjugala în zilele rânduite şi să nu-l oblige să o păzească pentru a evita naşterea de copii;
– Să nu accepte trăirea conjugală imorală şi necuviincioasă a soţului, interzisă unui bun creştin;
– Să nu accepte să meargă cu soţul ei la filme şi distracţii lumeşti, la nunţi cu dansuri şi beţii, la ospeţe însoţite de păcate atât spre Duminică şi sărbători, cât şi în posturi, dacă vor ca Dumnezeu să le ajute în viaţă;
– Să-şi îndemne soţul regulat la rugăciune, la post, la milostenii, la înfrânare trupească şi la sfintele slujbe în sărbători şi mai ales Duminica;
– Să-şi îndemne soţul la spovedanie, cel puţin de patru ori pe an şi să-şi împlinească canonul dat de duhovnic;
– Să nu-şi certe niciodată soţul, nici să-l acuze de păcate trupeşti sau sufleteşti, chiar dacă aude ceva rău despre el, ci mai bine să se roage pentru el lui Dumnezeu, urmând în toate sfatul duhovnicului, căci răbdarea şi rugăciunea ei salvează casa şi pacea familiei;
– Să menţină evlavia creştină în casă, să se roage noaptea lui Dumnezeu, să facă mâncare cu rânduială creştinească soţului, să mănânce şi să se închine împreună cu soţul, să menţină casa în curăţenie, să vorbească puţin, să evite orice ceartă şi să-şi viziteze regulat naşii, părinţii şi socrii.
(Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, II, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 54-55)
Vezi și: Care sunt datoriile soţilor unul față de celălalt?
Cum trebuie să arate casa unui creștin?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro