Întocmai ca un om care are patima beţiei şi, fiind copleşit puternic de vin, necinsteşte totul şi vorbeşte necuviincios iar pe cei cinstiţi şi cu bunăcuviinţă îi consideră necinstiţi şi necuviincioşi şi în nimic nu are judecată sănătoasă, aşa sunt şi eu împreună cu tine: fiind întunecaţi în gânduri cu necunoştinţa binelui adevărat, devenim uşor jertfa furtunilor patimilor dăunătoare: ba ieşindu-ne din fire prin înverşunare şi mânie, ba slăbind din cauza invidiei, ba împlinind cu totul dorinţele trupeşti până acolo încât ne lepădăm de însăşi viaţa noastră... Şi ce multe sunt de spus! Asemenea corăbiei care şi-a pierdut catargul, parâmele, velele şi chiar şi cârma şi e purtată de vânt încolo şi încoace fiind lovită permanent cu putere de valurile uriaşe sau, lovindu-se de piatră, este împrăştiată de valuri şi cade în adânc, aşa şi noi, suflete, suntem permanent supuşi atacului patimilor dăunătoare căci am omorât fără minte frumuseţea noastră de dinainte, ascultând de vicleşugul linguşitor al şarpelui. De atunci noi am murit cu moartea cea lăuntrică cu care ne-a pedepsit Domnul pentru - încălcarea poruncilor Lui iar viaţa, care presupune nepătimire şi iluminare dumnezeiască, s-a dus departe de la noi.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 102)