Despre șederea în pustie cea instituită de Hristos

Astfel, se îmblânzesc relațiile noastre cu Dumnezeu și devenim capabili să ne apropiem încă și mai hotărât de El. Descoperim că se depărtează pământescul de inima noastră. Cât de îngroșată este inima noastră! Așa cum se îngrașă trupul, așa se hrănește și se îngrașă și inima. Devine pământ, devine carne. Totuși acum vedem că se înmoaie, că se subțiază și așa cum trupul se veștejește din pricina postului și se curățește și se dematerializează, tot așa se dematerializează și inima și devine gata, pregătită să-L primească pe Dumnezeu.

După intrarea în viața noastră a factorului dumnezeiesc, după intrarea dumnezeieștii energii care lucrează în noi – fiindcă ea a fost în noi dintotdeauna, dar nu era lucrătoare – avem nașterea doririi lui Dumnezeu. Vedem că dorințele noastre încep să se înalțe la Dumnezeu și că se deschid ochii simțurilor noastre, ai sufletului și ai trupului nostru. Atunci vedem.

Mai întâi dulceața lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mai este pentru noi o mare absență, ci o mare prezență. Începem să vedem dulceața. Este ceea ce are nevoie cel întâi creat, omul, pentru a fi atras, fie că este vorba de omul veacului al douăzecelea. Ne atrage tot ceea ce este dulce. Dar de ce spunem că vedem? Fiindcă dulceața este atât de puternică încât ne scaldă. Așa cum atunci când vezi ceva dulce, te îmbată, aceeași beție se simte și aici. Devii întreg vederea a dulceții lui Hristos cel văzut ca Unul care atrage inima ta. Dacă nu vom încerca această dulceață, ne vom târî precum ca melcii în spații închise, sufocante și umede.

În al doilea rând, vedem dulceața și plăcerea și desfătarea sufletului nostru. Diferit unul de altul. Vedem că participă sufletul nostru. Luați frații mei, niște sfinte moaște bine-mirositoare și apoi lăsați-le. Veți vedea că și mâna voastră se înmiresmează. Puneți-o peste epitrahil, peste stihar. Nu spuneți nimănui nimic. Ascundeți moaștele. Aduceți pe cineva aproape de voi. Vă va întreba: Ai pus mireasmă pe epitrahilul tău, pe stiharul tău?

Prin urmare avem două lucruri: Buna mireasmă a sfântului și buna mireasmă a veșmintelor tale pe care au luat-o de la moaște. Același lucru se întâmplă și cu noi. În paralel cu dulceața lui Dumnezeu vedem și sufletul nostru și inima noastră în dulceață, în plăcere, în desfătare. Ne odihnește sinele nostru.  

(Arhimandritul Emilianos Simponopetritul, Despre viață. Cuvânt despre nădejde, Indiktos, Athena 2005)