Cateheză despre a 5-a săptămână din Post (IV)

Predici

Cateheză despre a 5-a săptămână din Post (IV)

Răul se mărește treptat și din mânie se naște ocara, din ocară se ajunge la lovire, din lovire adeseori se întâmplă și ucidere, după cum de la o privire iscoditoare se naște pofta, din poftă învoirea și din aceasta săvârșirea păcatului.

Căci așa cum un medic iscusit îi tratează pe cei tăiați și nu le îngăduie să mănânce nimic din cele vătămătoare, ca să nu moară, (căci știe că de la neînfrânarea de la bucate se prelungește boala, și de la boală se trage moartea), la fel și Hristos știa că răul se mărește treptat și din mânie se naște ocara, din ocară se ajunge la lovire, din lovire adeseori se întâmplă și ucidere, după cum de la o privire iscoditoare se naște pofta, din poftă învoirea și din aceasta săvârșirea păcatului. De aceea de la început a tăiat păcatul, spunând să nu ne mâniem în deșert pe fratele, apoi să nu-i spunem lui nebune și a rânduit pedepse pe măsură.

Aceste porunci, cred, le-a numit foarte mici, zicând că cel ce dezleagă „una dintre poruncile acestea, foarte mici, foarte mic se va chema” și mai înainte de ele a amenințat cu aceasta, ca să nu îndrăznească cineva să zică ce înseamnă a se mânia sau a zice nebune. Iar în cazul acelui prost multă amenințare a pus și cu adevărat înfricoșătoare: „Vinovat va fi de gheena focului” cel ce spune fratelui său prost.

Și ce înseamnă prost, că de atâta pedeapsă se face vinovat, încât se osândește în gheena? Prost aceasta este și se numește, ceea ce este cu desăvârșire nelucrător, netrebnic ca atunci când spune „dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra? De nimic nu mai este bună decât să se arunce afară și să fie călcată în picioare de oameni”. Iar omul, fiind după chipul și asemănarea lui Dumnezeu nu este prost și nici nu se numește astfel. Pentru aceea și cel ce îl numește pe el prost „vinovat va fi de gheena focului”. Dacă numai lucrul acesta ne face vinovați de gheena focului, ce va fi celor ce taie și spânzură și lovesc cu sălbăticie, cu multă cruzime?

(Sfântul Neofit din Cipru, Cateheze monahale. Scrieri II)

Cateheză despre a 5-a săptămână din Post (I)

Cateheză despre a 5-a săptămână din Post (II)

Cateheză despre a 5-a săptămână din Post (III)