1. Dar fiindcă cuvântul nostru a arătat cu măsură biserica cer fiind și pe cei ce cântă în ea i-a arătat îngeri pământești, nimeni așadar, fraților, să nu aibă starea în biserică în lenevie, nimeni, nesuferind de vreo durere, să nu-și născocească pricină de durere, încât neavând durere de cap sau de picioare, sau colice, sau răceală, sau arșiță, nici fiind tulburat de vreuna din durerile acestea, dându-și spatele picotirii trândăviei de dragul odihnei trupești, să se lipsească de liturghia îngerească despre care am vorbit mai sus. Doar dacă cineva, fără a născoci pretexte, are vreo durere într-adevăr, și Dumnezeu știe aceasta de la Care vine și iertarea.

2. Nu vezi, frate cum alergăm toți laolaltă să ascultăm când bate tochița de mâncare și cum ne sârguim de la început să fim la masă ca să apucăm a mânca până la săturare, încât nu întârziem câtuși de puțin de la mâncăruri. La fel trebuie fără doar și poate și când bate toaca de biserică să alergăm toți la dumnezeiasca sinaxă cu multă râvnă de la început până la ultima rugăciune, pentru ca, așa cum la masă am hrănit trupul, tot așa și la biserică să ne hrănim sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu.

3. Și de ajuns sunt acestea despre asta. Dar fiindcă vine a șasea săptămână din post și Stăpânul casei cheamă în jurul ceasului al șaselea lucrători la via Lui să nu ne împotrivim, nici să ne lenevim din lucrare, să nu îmbrățișăm lenevirea, nici să ne arătăm nelucrători ai viei celei bune, ca să nu ne păgubim de dinarul Stăpânului și al Stăpânului casei, ci să alergăm cu râvnă. Căci se apropie vremea plății acestui dinar. Se apropie Finicul cel adevăarat, se apropie mlădița vieții. Se apropie acel „Osana, fiul lui David”. Se apropie lauda pruncilor și ziua Floriilor, se apropie Finicul cel înalt. Veniți să lucrăm în via cea sfântă. Veniți să urcăm cu cântări în Finic. Veniți să atingem înălțimile Lui, veniți să-I culegem roadele, veniți să ne desfătăm de preadulcele, preasfântul rod al vieții, pentru ca, atunci când cineva va spune, precum strămoșul nostru de la început care a căzut: „era frumos la vedere și bun de mâncare rodul care m-a omorât”, bucuroși noi să răspundem: „Da, dar și rodul ce m-a făcut pe mine nestricăcios și m-a înviat și m-a mântuit este frumos și „împodobit cu frumusețea” și bun este de mâncare spre mântuirea sufletului”.

4. Să alergăm, să ne sârguim. Să alergăm prin virtute, să ne sârguim prin pocăință, să ne grăbim să ajungem să ne suim în finicul cel înalt. Căci „dreptul ca finicul va înflori” în virtuți, și „ca cedrul cel din Liban”, întărit fiind, „se va înmulți”, rodul cel dumnezeiesc din El „sădit în casa Domnului”, neapropiat furilor. „În curțile Domnului Dumnezeului nostru” și nu în câmpia patimilor „vor înflori”. Dar fie ca, acolo în curțile fricii de Dumnezeu și ale dorului dumnezeiesc înflorind făptuirea, să rodească dumnezeiasca vedere. „Suișuri în inimă punând”, urcă și nu se vor opri din suișul lor, nici nu vor osteni , nici nu vor privi la cele ce se târăsc pe jos, nici nu se vor întoarce spre cele de dinapoi, nici cele desfătătoare de jos nu îi vor înșela pe ei, până ce nu vor ajunge în curțile împărătești ale strălucirii de sus și nu se vor sălășlui în frumoasele cămări de nuntă și nu vor vorbi cu Mirele cel fără de moarte de a Cărui moștenire învrednicește-ne, Hristoase, și pe noi să ne lipim și să ne împărtășim cu mila și iubirea de oameni a multei Tale bunătăți căreia i se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea împreună cu Tatăl și cu Duhul, acum și în vecii vecilor. Amin.