În rândul celor ce așteptau să aducă un ultim omagiu la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a, un român a declarat, spre uimirea unui reporter TV trimis din România, că da, deși este atâta mulțime și se așteaptă ore în șir, e ordine și lumea e civilizată precum... la pelerinajele din țara noastră, la Iași sau în alte locuri.

Dar voi, dragii noștri pelerini, ce ați venit să vedeți la Iași? O regină? Cu adevărat, însă nu una care are supuși, ci prieteni. Nu una care a stăpânit peste un imperiu, ci peste ceva infinit mai prețios: peste propriile patimi, peste propria-i viață. O împărăteasă care e, neobosit, „o slujitoare a bucuriei noastre”: Sfânta Parascheva!

Dar oamenii politici și liderii din diferite domenii – ei ce ar putea vedea anul acesta la Iași? Ar putea să vadă în Sfântul Paisie omul care, prin lucrarea sa discretă și jertfelnică, a adunat în jurul său o mie de călugări de diferite etnii: români, ruşi, ucraineni, sârbi, greci sau bulgari. Care l-au căutat și care s-au pus de bunăvoie sub îndrumarea sa.

Ce mai vedem? Într-o vreme în care mai peste tot se declară că ni se vrea binele, dar nouă ne merge tot mai rău, e timpul să vorbim despre autentica filantropie. Precum cea a copilei Parascheva, care nu ezita să-și împartă hainele scumpe fetițelor sărace. Precum cea a tinerei Parascheva care, mai târziu, împreună cu fratele Eftimie (episcopul) și-a împărțit toată averea celor mai oropsiți. Precum filantropia tuturor celor care nu se caută pe sine, ci caută cu adevărat binele aproapelui.

Ce ar putea să înțeleagă intelectualii, oamenii de cultură? Ar putea să vadă în Sfântul Paisie nu doar un erudit traducător – care folosea metode moderne, comparând texte din diferite limbi, pentru a pune bazele Filocaliei românești –, ci și un adevărat creator de limbă literară. Ar putea să-și aducă aminte, din istorie, cum școala și cultura s-au format, la propriu, în pridvorul bisericii.

Cei deznădăjduiți, cărora li se pare că viața lor nu contează, ce semn ar găsi la racla Sfintei Parascheva? Ar putea să vadă cu ochii lor trupul plăpând al unei tinere care nu a avut nevoie nici de avere, nici de poziție socială, nici de înzestrări deosebite pentru a-și găsi rostul pe pământ și legătura cu Cerul. Nu trebuie să fii „cineva” pentru a reuși în viață. Chiar dacă pare că ești un „nimeni”, un „străin”, de fapt nimic nu ți-L poate lua pe Dumnezeu-Tatăl, al Căruia ești!

Cei îndurerați și îngrijorați de luptele din Ucraina de ce ar veni la pelerinaj? Poate și ca să sesizeze în Sfântul Paisie pe cel ce a plecat, acum aproape trei secole, din zona Ucrainei de azi, fiind refugiat pe pământul Moldovei și din pricina multor conflicte ale acelor vremi. Să primească, astfel, mângâiere și întărire de la un sfânt care știe ce înseamnă războiul văzut, dar mai ales cel nevăzut, cel „împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac” (Efeseni 6, 12). Un om care a biruit, dobândind darul sfințeniei și pacea care covârșește cu totul inima.

„Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie?” (Matei 11, 7) – întreba Mântuitorul mulțimile acum două mii de ani. Ce am ieșit noi să vedem în „pustia urbană”, în mijlocul Iașului? Comuniune și nădejde, mângâiere și bucurie, încredințare și curaj. Căci, da, și astăzi „Înţelepciunea este mai de preţ decât armele de luptă” (Ecclesiastul 9, 12). Cine sunt astăzi fiii Înțelepciunii? Cu siguranță, îi putem vedea și printre pelerinii care au venit... să vadă!