Cursul vieții, după cum se poate observa, are multe surprize și oscilări. Calculele noastre și planificările de asemenea se dovedesc neîmplinite, în timp ce evenimentele din viața noastră vin în mod diferit. Cred însă că nimic din cele amintite anterior nu este așa de dureros ca dezamăgirea din partea oamenilor. De la acei care așteptai să te iubească, așa cum i-ai iubit tu, să primești în așa măsură în care ai dăruit, să-ți fie aproape așa cum le-ai fost tu aproape.

Puternică este durerea dezămăgirii, dar și extrem de terapeutică. Dacă vei cădea în deznădejde, te-ai risipit. Lumea ta dinăuntru este ofensată, se dă peste cap, se tulbură. Dacă poți să suporți dezamăgirea, vei vedea cum această durere devine medicament ce vindecă neorânduielile, dependențele, greșelile tale. Mai ales „să străpungă” iubirea de sine.

Dacă iubești și dăruiești, așteptând ca cineva să-ți facă și ție aceleași lucruri, este sigur că nu iubești și că nu dăruiești cum trebuie.

Îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos de a iubi „așa cum ne-a iubit El” schimbă radical lucrurile conformiste și conduce la sacrificiu, la „renegarea sinelui nostru”. Atunci înțelegi mica ta dragoste și marea Lui dragoste. Cunoști, din durerea dezamăgirii, că dragostea ta are limite și că dragostea Lui nu are limite. Astfel, medicamentul dezamăgirii este necesar, pentru a te curăți și mai mult. Dacă iubești și dăruiești fără să aștepți ceva, atunci ai totul.

Dacă în viața noastră nimic nu este întâmplător, atunci evenimentele plăcute, dar mai ales cele neplăcute, din viața noastră își au scopul lor. Care este acesta? Îl vom afla poate curând, poate mai târziu. Sigur însă îl vom cunoaște „în ziua cea de apoi a arătării Domnului”, zi în care vor fi descoperite toate. Mai ales vom cunoaște dragostea ascunsă a lui Dumnezeu cu multele daruri ale Lui. De asemenea, și binefacerile Sale cele arătate și cele nearătate ce ne-au condus la creșterea duhovnicească.

Cu toate acestea, cunoscând că a noastră creștere duhovnicească nu se dobândește fără nevoință, durere și încercare, vom percepe, chiar din veacul de acum, înțelesul dezamăgirii ce am gustat-o. La fel și înțelesul tăcerii și al îngăduinței lui Dumnezeu, Care a lăsat să primim dureri, pentru a înainta în viața duhovnicească, apropiindu-ne de El mai cu-adevărat, trăind ca El și legându-ne mai adevărat de oameni, iubindu-i așa cum sunt ei, iubindu-i „așa precum El ne-a iubit”.