Este o metodă de îmbunătățire sufletească gândul la moarte. Sfântul Vasile cel Mare spune că adevărata filosofie este gândul la moarte care te ajută să nu păcătuiești și te ajută să nu te lipești de lumea aceasta. Tot în Filocalie se spune, și tot la Evagrie Ponticul pe care l-am pomenit de mai multe ori, că omul trebuie să trăiască în această lume ca și când ar trăi o mie de ani, și trebuie să se angajeze în acțiune pentru viață ca și când ar trăi o mie de ani, și trebuie să fie dezlipit de lumea aceasta ca și când ar muri mâine.

Datoriile sociale trebuie împlinite; e o metodă de fapt aceasta. Și Sfântul Ioan Scărarul spune că gândul la moarte – chiar are un capitol despre gândul la moarte – este important. Pentru că ar fi și alte metode, tot importante, fără să te gândești la moarte, pentru că e și greu să te gândești la moarte. Pe la noi pe-acasă era o vorbă, că: „Mi-am uitat ca de moarte”. Adică cum îți uiți de moarte așa îți uiți și de niște lucruri în lumea asta. Nu prea e firesc să te gândești la moarte pentru că omul nu e făcut spre moarte, e făcut spre viață, te poți gândi foarte bine și la viață în înțeles superior, și atunci nu trebuie neapărat să te gândești la moarte.

Sfântul Ioan Scărarul zice că să te închipui în sicriu, mort, ca și când ai fi mort. Apoi eu mă pot închipui în sicriu, dar viu. Mort nu mă pot închipui! Mă închipui că sunt culcat în sicriu cu fața în sus și că nu mișc și îi aud pe ăștia din jurul meu că ori mă laudă, ori mă hulesc, ce știu eu ce mi-or face când voi muri.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 62)