Ce înseamnă îndemnul „Să stăm drepţi, să stăm bine?”, din slujba Sfintei Liturghii?
Sfântul Apostol Pavel, aplicând îndemnul acesta oamenilor care erau gata să se descurajeze sub povara necazurilor, spune: „Îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi” (Evrei 12, 12).
Ce crezi tu că se porunceşte atunci când diaconul glăsuieşte: să stăm drepţi, să stăm bine?
Nu altceva decât să punem jos gândurile noastre cele întinate şi, lepădând lenea duhovnicească, născută în noi de grijile pentru treburile lumeşti, să punem sufletele noastre să stea drepţi înaintea feţei lui Dumnezeu. Şi faptul că, într-adevăr aşa este, că aceste cuvinte se referă nu la trup, ci la suflet, poruncindu-ne pe el să-l punem să stea drepţi, îl auzim la Apostolul Pavel, care anume cu acest sens a întrebuințat aceste cuvinte.
Căci, aplicând cuvântul acesta oamenilor care erau gata să se descurajeze sub povara necazurilor, Pavel spune: îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi (Evrei 12, 12).
Vei spune, oare, că el vorbeşte aici despre mâinile şi picioarele trupului? Nicidecum: căci se adresează nu celor care participă la concursuri de alergări şi la lupte, ci prin aceste cuvinte ne îndeamnă să refacem puterea gândurilor lăuntrice, doborâte de ispite.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
(Despre rugăciune și trezvie în învățăturile Sfinților Părinți, Editura Egumenița, Galați, p. 42)
