Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare, reprezintă perioada de la Florii, până în Sâmbăta cea Mare, inclusiv. Caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile, slujba Deniei fiind utrenia din ziua următoare, care se săvârșește în ajun, seara.

În timpul Săptămânii Patimilor ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune și dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate și de măreție, în același timp, de tristețe, dar și de bucurie, de pocăință, dar și de nădejde. În această săptămână, fiecare zi are un înțeles și un mesaj foarte clar și adânc.

Iată, Mirele vine în miezul nopții

Luni, în Săptămâna Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de frații săi cu treizeci de arginti. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, ajunge în temeniță. În urma tălmăcirii unor vise, este scos din închisoare și pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii.

Tot în această zi se face pomenire și de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă dată omului, din care trebuie să se rețină că Dumnezeu este atât iubire cât și dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va și pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Începând cu Denia de duminică seara, se cântă, până în Sfânta și Marea Joi, următorul tropar: „Iată, Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții și afară din Împărăție să te încui, ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.

Marți se face pomenirea pildei celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos. Numai așa vom avea răspuns bun la judecata finală, căci prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip în noi. Concluzia acestei pilde este că Hristos trebuie să Se regăsească în fiecare dintre noi în orice moment. Din pildă reținem că cinci fecioare au avut doar candelă, fără ulei, iar celelalte cinci au avut și candelă și ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totală nepăsare de ceilalți, pe când candela cu ulei reprezintă evlavia, însoțită de milostenie.

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase, care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos. Femeia care căzuse în păcate multe, simțind dumnezeirea lui Hristos, adică fiind mișcată de harul dumnezeiesc spre cunoașterea cea mai presus de înțelegere, „a luat rânduială de mironosiță”, adică a făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosițe după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea Lui Hristos și pregătirea Lui cu miresme, aducând mir de mult preț.

Legat de aceste trei zile, există şi unele obiceiuri locale. De exemplu, în Biserica Greacă, luni se scoate într-o procesiune fastuoasă icoana Mirelui Bisericii, adică icoana Mântuitorului, cu coroană de spini şi care, de obicei, mai ales în tradiţia bizantină, se pune la proscomidiar, icoană care va rămâne până joi pe iconostas, când este înlocuită cu cea a Cinei celei de Taină.

Joia Patimilor, o împătrită comemorare

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor, prin vinderea Domnului. După ce a săvârșit Cina cea de Taină, Mântuitorul le dă ucenicilor o nouă poruncă: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 34-35). Nu întâmplător, venind în fața Sfântului Potir, pentru a primi Sfânta Împărtășanie, noi spunem Mântuitorului: „Nu voi spune Taina Ta vrăjmașilor Tăi, nici sărutare îți voi da ca Iuda; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Tie: Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”.

În Sfânta şi Marea Joi se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, iar în cadrul Sfintei Liturghii euharistice din Sfânta şi Marea Joi se scoate Sfântul Agneţ, care se păstrează în Sfântul Altar de-a lungul întregului an, pentru a fi dăruit celor nou botezaţi, celor bolnavi şi celor ce se împărtăşesc în regim de urgenţă.

Ca semn al legăturii dintre Botez, Mirungere, Euharistie, se sfinţeşte Sfântul şi Marele Mir de către Patri­arhul unei Biserici autocefale, împreună cu membrii Sfân­tului Sinod. Acest Sfânt şi Mare Mir a fost preînchipuit atât de mirul de mare preţ cu care a fost uns Hristos-Domnul (Ioan 12,7) ca semn al îngropării Sale, cât şi de mirul adus de femeile purtătoare de mir în ziua Învierii lui Hristos, Cel ce după înviere a dăruit ucenicilor Săi darul Sfântului Duh (Ioan 20, 22-23). Astfel, Sfântul şi Marele Mir arată lu­crarea Sfinţitoare a lui Hristos în Biserică prin Sfântul Duh, împărtăşind oamenilor darul înfierii în iubirea lui Dumnezeu-Tatăl, prin mulţimea darurilor simbolizate de uleiul de măsline, vinul curat şi cele 40 de mirodenii din care se prepară Sfântul şi Marele Mir.

La sfârşitul Sfintei Liturghii se face rânduiala spălării picioarelor. Altădată, ea se săvârşea pretutindeni în Biserica Or­todoxă; acum ea a rămas doar la Ierusalim, la Roma și la unele mănăstiri și catedrale.

Slujba Deniei din seara de joi este în mod anticipat slujba zilei de vineri, în care prăznuim Patimile cele mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, în cadrul căreia se citesc cele 12 Evanghelii. Numai o singură dată pe an întâlnim aceste douăsprezece lecturi biblice într-o singură slujbă. De ce? Pentru că Biserica cea iubitoare de Hristos a voit să nu se piardă nimic din ceea ce Sfintele Evanghelii au scris despre Pătimirile şi despre Moartea Mântuitorului. Când iubim foarte mult o persoană, iar ea moare în mod neaşteptat, printr-o moarte tragică, şi mai ales atunci când priveghem persoana respectivă, fiecare spune ceea ce ştie din împrejurările în care persoana iubită a trecut din lumea aceasta la viaţa de dincolo. Tot aşa, Biserica a dorit să aducă în memoria fiilor ei tot ceea ce ştie, tot ceea ce s-a consemnat în scris despre suferinţele şi despre moartea Mântu­itorului.