Ce puteți trata cu rachiu de ienupăr
Ienupărul este un arbust care are puternice efecte diuretice și detoxifiante, facilitând astfel buna funcționare a organismului.
Pentru a prepara acest remediu, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- rachiu de fructe
- o mână generoasă cu boabe de ienupăr proaspete
- 2 crengi de ienupăr cu frunze și fructe.
Puneți toate crengile și fructele într-o sticlă de lapte, turnați rachiul până aproape de gura sticlei și lăsați apoi recipientul la loc însorit timp de 45 de zile, până ce lichidul capătă o culoare maronie.
La final, se strecoară și se păstrează în recipiente din sticlă, închise ermetic.
Băutura este recomandată în caz de:
- afecțiuni ale stomacului (25 ml, seara, înainte de culcare)
- afecțiuni ale intestinelor (25 ml, seara, înainte de culcare)
- detoxifiere sangvină (50 ml, de 2 ori pe zi)
- reumatism (masaj local)
- dureri articulare (masaj local).
Femeile însărcinate și cele care alăptează nu vor consuma această licoare. De asemenea, nici persoanele care suferă de afecțiuni renale.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro