Ce rugăciuni să facă o femeie însărcinată?
Copilul crescut în Biserică, la naştere va avea un anumit comportament, mai ales dacă mama a şi postit.
Rugăciunile obişnuite de dimineaţă şi seară, acatistul Sfântului Stelian şi alte rugăciuni şi acatiste când are timp, dar foarte important este să se spovedească des, să se şi împărtăşească, dacă are dezlegare şi mai ales să nu lipsească de la Sfânta Biserică. Dacă nu lipseşte de la Sfânta Biserică, copilul se dezvoltă în această bună ambianţă pe care o simte în felul lui, iar copilul crescut în Biserică, la naştere va avea un anumit comportament, mai ales dacă mama a şi postit.
Ştiţi că gravidele pot să nu postească, fie că au vreo poftă, fie că starea sănătăţii nu permite. Aici soţii îşi plătesc multe din păcatele lor, făcând „ascultare” de ele, pentru că sunt puşi chiar noaptea să alerge în luna iulie după un măr sau după cine ştie ce. Acesta este un mod de a-şi arăta grija şi iubirea lor faţă de soţii.
(Părintele Nicolae Tănase, Soț ideal, soție ideală, Editura Anastasis, p. 24-25)
Pruncii noștri frumoși, asemenea îngerilor, trebuie să intre și ei în biserică de la vârste fragede!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro