Ce se întâmplă cu noi în clipa morții?

Mitropolitul Antonie de Suroj

În moarte este o măreţie, o întâlnire sfântă între Dumnezeu şi sufletul viu, care nu-şi poate găsi împlinirea decât în Dumnezeu. Când stăm cu lumânările aprinse la slujbă, proclamăm cu adevărat credinţa noastră în Înviere, dar mărturisim de asemenea înaintea lui Dumnezeu că această persoană a adus cu sine lumină în lume.

Pe de-o parte, sunt toată durerea (pe care o resimţim în mod legitim) şi tristeţea (pe care o aflăm exprimată astfel, în numele celui răposat, într-unul din troparele Canonului pentru muribunzi, pentru sufletul care întâmpină greutăţi în a se desprinde de trup: „Cât de dureros e să ne despărţim – spune sufletul. Plângeţi, plângeţi, tânguiţi-vă, eu acum mă despart de voi”).

Pe de altă parte, există o certitudine de neclintit, anume că moartea, care pentru noi reprezintă o pierdere şi o despărţire, este de fapt o naştere întru veşnicie, un început, şi nu un sfârşit; că în moarte este o măreţie, o întâlnire sfântă între Dumnezeu şi sufletul viu, care nu-şi poate găsi împlinirea decât în Dumnezeu. Când stăm cu lumânările aprinse la slujbă, proclamăm cu adevărat credinţa noastră în Înviere, dar mărturisim de asemenea înaintea lui Dumnezeu că această persoană a adus cu sine lumină în lume. Fie ca lumina ta astfel să strălucească înaintea oamenilor, încât, văzând faptele tale bune, ei să-L slăvească pe Tatăl tău Care este în Ceruri (Matei 5, 16).

(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, 2010, pp. 135-136)