O! Cât de fericit trebuie să fie socotit cel ce se împărtășește cu vrednicie de Sfintele Taine! Acesta vine de la sfântul altar înnoit pe de-a-ntregul, fiindcă focul dumnezeirii, cel ce s-a unit cu sufletul omului prin dumnezeiasca împărtășire, a ars păcatele acestui suflet care s-a umplut de dumnezeiescul har. Gândurile le-a sfințit, puterile sufletului le-a întărit, mintea a luminat-o și inima a pironit-o cu frica lui Dumnezeu și la sfârșit a arătat-o cort numai al Duhului Sfânt.

Cel ce se împărtășește cu vrednicie a primit ca arvună Împărăția cerească, se află îmbrăcat cu dumnezeiasca armură, care îl păzește de orice rău și de orice atac al celui viclean și îl face înfricoșător demonilor înșiși. Inima celui ce se împărtășește cu vrednicie se umple de bucurie negrăită și de veselie nespusă, numai unul ca acesta simte schimbarea produsă în el și se bucură nespus de înnoirea lui. Virtuțile toate împodobesc inima lui, dorul lui este unirea cu Hristos. Liniștea sufletească pe care i-o dă sentimentul împăcării și comuniunii cu Dumnezeu și pacea cerească ce domnește în el se oglindesc pe fața veselă și lină a celui ce se împărtășește cu vrednicie. Întreaga lui înfățișare exterioară mărturisește starea lui morală lăuntrică. Curăția și neprihănirea, cele două haruri care îl încununează, sunt cele care vorbesc despre el mai înainte de toate. Iată caracterul celui ce se împărtășește cu adevărat și cu vrednicie. Și acestea sunt efectele dumnezeieștii Împărtășiri.

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Studii despre Biserică, despre Tradiție, despre dumnezeieștile Taine și despre slujirea în Duh și adevăr, Traducere Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 221-222)