Este cugetarea trupească, groasă ca o bârnă, care răpește orice putere și orice corectitu­dine puterii văzătoare dăruite de Ziditor minții și inimii. Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept - nici despre propria lui stare lăuntrică, nici despre starea aproapelui. El judecă despre sine însuși și despre ceilalți după felul în care se închipuie el însuși pe sine și după felul în care îi apar ceilalți pe dinafară, potrivit cugetării sale trupești - bineînțeles, greșit; și de aceea l-a numit Cuvântul lui Dumnezeu, pe bună dreptate, fățarnic (Mat. 7, 3-5). Creștinul, după ce a fost tămăduit prin Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu, primește o vedere dreaptă a pro­priei sale întocmiri sufletești și a întocmirii sufletești a aproapelui. Cugetarea trupească, lovind ca o bârnă pe aproapele care a greșit, întotdeauna îl tulbură, nu arareori îl pierde, niciodată nu aduce și nici nu poate aduce folos, nu are nici un pic de putere asupra păca­tului. Dimpotrivă, cugetarea duhovnicească lucrează numai asupra neputinței sufletești a aproapelui, mi­luindu-l, tămăduindu-l și mântuindu-l.

 (Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2010, p. 4)