Să ne facem următori Sfântului Apostol Petru și în alt chip. Când și-a cunoscut păcatul, el a ieșit din acea curte blestemată a mai-marelui preoților, în care s-a lepădat de Hristos. Și tu, frate sau soră, de vrei să te spovedești și să te întorci la Dumnezeu, ieși din acea curte blestemată a păcatului, în care te-ai aflat până acum și în care, din pricina a tot felul de îmboldiri, nu de trei ori, ci de treizeci și trei de ori pe zi te-ai lepădat de Hristos! Ieși de acolo și cu trupul, și cu inima, și cu mintea ta! Petru s-a depărtat de slugile mai-marelui preoților. Lipsește-te și tu de tovărășia cu acei oameni care te învață păcate sau, fără să vrea, ți se fac sminteală.

Îndepărtează-te, mai întâi, și tu de tumultul vieții de zi cu zi, lasă-ți toate celelalte griji, adună-ți gândurile, fă o rugăciune scurtă, dar din inimă, și adă-ți aminte de toate păcatele - chiar să le scrii pe o foaie de hârtie, ca nu cumva când vei merge să le mărturisești, în tulburarea ta, să uiți din ele și să rămâi necurățit. Amintește-ți cele zece porunci dumnezeiești, cercetează-te dacă nu cumva le-ai călcat, ia aminte dacă nu cumva ai săvârșit vreun păcat de moarte, scrutează-ți cugetul, osândește-te pe tine însuți, plângi pentru căderea ta - și, în această stare, mergi la preot! Să fii atunci încredințat că vei primi iertare adevărată, căci „inima zdrobită și smerită, Dumnezeu nu va defăima” (Ps. 50:18).

Aici este nevoie să facem următoarele:

Să luăm aminte că am venit în spitalul lui Hristos, unde doctorul văzut este preotul, iar cel nevăzut este Însuși Hristos.

Să ne mărturisim păcatele fără rușine mincinoasă.

Să nu căutăm îndreptățiri pentru ele.

Să nu ascundem, în chip voit, absolut nimic.

Să nu ne mărturisim folosind expresii generale, care nu înseamnă nimic.

Să spunem fără amănunte, dar întocmai, felul fiecărui păcat săvârșit.

Să nu descoperim păcatele altora și să trecem sub tăcere, pe cât ne este cu putință, numele celor care ne-au împins spre păcat sau pe ale celor care, din vina noastră, au păcătuit împreună cu noi.

Să nu ne lăudăm înaintea duhovnicului cu vreo virtute pe care o avem.

Să nu aruncăm vina pe ceilalți, ci să o luăm numai asupra noastră.

Să avem dorința adevărată ca să nu mai păcătuim de acum înainte.

Când mergem la spovedanie, intrăm în bolnița lui Hristos. Aici însuși Dumnezeu este Doctorul, căci numai El poate să dea și să ia viața, să judece și să mângâie, să pedepsească și să ierte. Preotul este numai un martor și un împuternicit al lui Dumnezeu. De aceea, drepți stând înaintea preotului, în chip văzut, și înaintea lui Însuși Hristos, în chip nevăzut, se cuvine să ne apropiem cu cutremur de taina cea mare a curățirii duhovnicești! Preotul ascultă spovedania, iar Dumnezeu o primește. Preotul va cerceta sufletul, iar Dumnezeu îl va tămădui. Preotul va arăta leacurile, iar Dumnezeu va săvârși minunea înnoirii duhovnicești.

Ia aminte, Creștine, la ce spital ai venit, ca nu cumva din ușurătatea cugetului sau din nesocotință, din necunoaștere sau din frică necuvenită să pleci nevindecat!

Dacă cu adevărat ai frica lui Dumnezeu, fii neînfricat când îți spovedești păcatele tale! Nu te teme! Judecătorul înaintea căruia te afli este nemăsurat de milostiv! El este înfricoșat doar pentru cei ce nu se tem de El și în ușurătatea cugetului lor nu vor să se pocăiască.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, pp. 100-102)