Părinte, în ce măsură îi scade pe soţi sau nu îi scade relaţia intimă, în scopul naşterii de copii, dacă toţi zicem: „în fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea”?

Bine, asta este o raportare la păcatul strămoşesc. Noi nu putem duce lucrurile la extrem. Aşa au făcut gnosticii, care au spus că materia trebuie distrusă, nu trebuie înmulţită, pentru că materia este rea, deci căsătoria e rea, pentru că înmulţeşte materia. Astea nu sunt concepţii ale Bisericii. Noi zicem că la temelia existenţei noastre este ceva care nu ne favorizează. Dar nu putem zice totuşi lucrul acesta, pentru că actul acesta sexual, care este până la urma un act fizic, de ce îl foloseşte Dumnezeu atunci pentru concepere dacă e scăzut ca act? Nu putem susţine lucrul acesta decât într-o anumită perspectivă, dar perspectiva asta nu este una reală.

Putem spune, însă, altceva şi anume că actele sexuale care nu urmăresc şi naşterea de fii ar fi cu scădere, dar nici în acest caz nu poţi să te menţii pe poziţia aceasta mult, pentru că e într-adevăr o insuficienţă a omului. Cei care au făcut rânduielile acestea cu marţea, joia şi nu la sărbători, au vrut să-l ridice pe om mai presus de sine însuşi. Ei, în realitate, ca oameni necăsătoriţi, au făcut program oamenilor căsătoriţi! Or, lucrul acesta nu se poate realiza. Nici ei, poate, căsătoriţi fiind, nu puteau realiza lucrul acesta, pe care ei nu l-au experimentat. Poate să nu fie scădere, poate să fie o ridicare faptul acesta că te angajezi la aducerea în lume a unui copil. Lucrul acesta te face colaborator cu Dumnezeu, şi dacă te face colaborator cu Dumnezeu, îl mai poţi socoti inferior?

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 139-140)