Pe de o parte, copiii trebuie să fie obişnuiţi cu biserica de mici, iar pe de altă parte, ei trebuie să se obişnuiască cu lăcaşul sfânt ca şi cu o casă a Domnului, nu să-l vadă ca pe un loc de joacă. În unele parohii, copiilor pur şi simplu nu li se va permite să se joace în biserică şi vor fi admonestaţi şi părinţii, iar în altele aceştia s-ar putea juca în voie, ceea ce nu este de dorit. 

În astfel de cazuri, părinţii nu ar trebui să se bucure că fiul lor vrea să meargă duminica la biserică, dacă face aceasta deoarece trebuie să-şi recupereze un timbru sau un abţibild de la un prieten.

Trebuie neapărat să urmăreşti copiii mici, căci adesea se poate întâmpla ca ei să fie lăsaţi de bunici sau de cineva, căruia i-aţi încredinţat, în curtea bisericii, să se joace prea mult şi să nu se obişnuiască, de fapt, cu slujbele. Dacă cei mici se vor juca tot timpul în curtea bisericii, iar părinţii sau bunicii se vor ruga, atunci rezultatul poate fi dezastruos. (...)

De aceea, fiecare ieşire cu copiii la biserică este o cruce pentru părinţi. Anume astfel trebuie privită această problemă. Acum mergeţi la biserică nu doar pentru a vă ruga Domnului, ci pentru a face munca de îmbisericire a copilului. Aşa că îl veţi ajuta să se comporte corect în biserică, să se roage şi să nu fie distras.

Dacă vedeţi că a obosit, ieşiţi un pic cu el afară, dar să nu fie distras prea mult. Dacă e greu pentru copil să stea în căldură şi înghesuială sau nu vede nimic din spatele oamenilor, ieşiţi un pic din biserică, dar rămâneţi cu el, ca să nu se simtă părăsit.

(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 208-209)