- Părinte, cum pleacă frica de la om?

- Prin vitejie. Cu cât se teme cineva, cu atât mai mult vine diavolul asupra lui. Cel care are frică trebuie să se silească s-o alunge. Eu, pe când eram mic, în Koniţa, mă temeam să trec pe lângă cimitir. De aceea am dormit trei nopţi în cimitir şi mi-a dispărut frica. Îmi făceam semnul crucii şi intram în cimitir – nici lanternă nu aprindeam ca să nu se sperie cineva. Dacă nu se nevoieşte cineva să se îmbărbăteze şi nu dobândeşte dragoste adevărată, într-o situaţie grea îl vor plânge şi cucuvelele.

- Adică se poate nevoi cineva, Părinte, încât să ajungă să nu se mai teamă?

- Să se bucure că va muri el, ca să nu moară alţii. Dacă se va aranja astfel, atunci nu se va teme de nimic. Din multă bunătate, dragoste, jertfire de sine se naşte vitejia. Dar astăzi oaamenii nu mai vor să audă de moarte. Am aflat că cei ce se ocupă cu înmormântările etc.,  nu mai scriu acum: “Birou de înmormântări”, ci “Birou de ceremonii”, pentru ca oamenii să nu-şi mai aducă aminte de moarte. Dar dacă nu îşi aduc aminte de moarte trăiesc în afara realităţii. Cei care se tem de moarte şi iubesc viaţa cea deşartă, se tem chiar şi de microbi şi mereu se află biruiţi de frică, care îi ţine întotdeauna în moarte duhovnicească. Oamenii curajoşi nu se tem niciodată de moarte şi de aceea se nevoiesc cu mărime de suflet şi râvnă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos,  2000, p. 217)