Dumnezeu ne-a înzestrat cu daruri multiple: vedere, grai, minte, pentru a cunoaşte, a stăpâni, a ne bucura de viaţă, a beneficia de lumea înconjurătoare, în consens cu El Însuşi, Creatorul, care este Binele, Înţelepciunea şi Iubirea supremă. Cine ar renunţa de bună voie la ochi, la minte sau la vreunul din membrele sale? Toate ne sunt de mare preţ. Noi, într-adevăr, nu renunţăm la aceste daruri, renunţăm însă foarte uşor la Cel ce ni le-a dăruit.

Fiul cel mic ne aminteşte starea de păcat în care ne aflăm. Prin păcate sau indiferenţă ne-am îndepărtat de Dumnezeu, am pierdut comuniunea cu El primită la botez, am căzut în afara Lui, într-o stare de exil. Noi am schimbat iubirea de Dumnezeu cu iubirea de noi înşine, folosind bogăţia trupului nostru numai după voia noastră şi spre plăcerea noastră, în loc să-l întrebuinţăm, cum spune rugăciunea de la Sf. Maslu: „cu gura noastră să aducem laudă lui Dumnezeu, iar buzele noastre să slăvească numele Lui. Cu mâinile noastre să împlinim poruncile Lui, iar cu picioarele noastre să umblăm spre vestirea Evangheliei”.  Abaterea noastră de la voia lui Dumnezeu ne duce departe de El, la starea de suferinţă, frământare, lipsă, asemenea fiului risipitor.

Dar, tânărul din evanghelie n-a pierdut până la capăt conştiinţa că ceea ce trăieşte el alături de porci nu-i adevărata lui viaţă; că a ajuns acolo, nu datorită întâmplării ci, din vina lui. Atunci, el „şi-a venit în sine”, şi, în pocăinţa lui, a trecut prin mai multe stări: a devenit conştient de rătăcirea sa, apoi a regretat-o. Amintirea vieţii pe care a dus-o, odinioară, în casa tatălui său i-a dat puterea de a se întoarce, pentru ca la urmă, smerindu-se, să-şi mărturisească greşeala, cerând iertare. Toate aceste patru stări ne arată treptele pocăinţei şi sunt necesare şi pentru întoarcerea noastră. Cel ce se simte bine în păcatele sale, în vâltoarea acestei lumi, cel ce nu se simte înstrăinat de Dumnezeu în această lume şi nu doreşte o altă viaţă, nu poate înţelege nici pocăinţa şi nici creştinismul, spune un mare trăitor creştin.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 22-23)