Când omul nu înfruntă duhovnicește suferința poate să se sălbăticească. Când o înfruntă însă duhovnicește, se liniștește și se mângâie dumnezeiește. Și după aceea boala devine praznic, pentru că se bucură, căci va fi socotit împreună cu mărturisitorii și mucenicii. Sfinții Mucenici uitau de suferință pentru că iubirea lor față de Hristos era mai mare decât suferința, și o pierdea pe aceasta.

Când cineva vă cere să faceți rugăciuni pentru că într-o anumită zi va intra în operație, să vă rugați din momentul în care v-o cere. Să nu așteptați vremea când va intra în operație ca să vă rugați. Bolnavul nu face bine dacă cere de la Dumnezeu să se facă bine doar el și nu se roagă să se facă sănătoși și ceilalți bolnavi.

Niciodată omul nu s-a temut atât de mult de boală și de moarte ca acum când nu se teme de Dumnezeu. Toată baza constă într-o atitudine corectă. Să spui: „Acum Dumnezeu mă vrea astfel, înainte cu câțiva ani m-a vrut altfel!”. Să pătrundem sensul cel mai adânc al vieții!

Să luăm seama la sănătatea noastră, pentru că Bunul Dumnezeu ne-a lăsat medicamentele și pe medici, și nu trebuie să rămânem indiferenți la acestea. Cel mai bun medicament împotriva durerii este cântarea împreună cu rugăciunea. Postul este cel mai bun medic.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumenița, 2009, pp. 84-85)