Prima mea ascultare în mănăstire a fost ghid la muzeu. Mi-amintesc că veneau la Văratec şi profesorii mei din Tulcea. Concomitent cu această ascultare, maica stareţă mi-a dat codul rutier să învăţ şoferia. Eu nu suportam mirosul de benzină. Mi se face rău în orice mijloc de transport. Era maica Nazaria stareţă – o maică foarte dură, dar bună, căreia nu puteai să-i răspunzi da sau ba. Ceea ce spunea era literă de lege. Eu, deși eram ascultătoare, atunci a fost prima dată când i-am spus: Maică stareţă, eu n-o să pot face aşa ceva pentru că mie mi se face rău de la mirosul de benzină. Eu evit mijloacele de transport.

Atunci ea a ţipat la mine şi mi-a zis: Îţi sare răul de la ascultare! Eh, cu lacrimi am învăţat. După aceea mi-am dat seama că m-a ajutat cumva şoferia, fiindcă atunci când conduc, nu-mi este rău. Dacă nu sunt în postul de şofer, îmi este rău, oriunde aş fi: în maşină, în autobuz, în tren, în vapor.

„E bine să ai măsură în toate”

Au urmat apoi ascultări în cancelarie, cu aprovizionarea, am lucrat şi în contabilitate. Mult, mult a fost, foarte, foarte mult. Majoritatea timpului eram plecată din mănăstire. Eu, care mi-am dorit mănăstirea, eram cumva în contact cu lumea. Ajungeam seara târziu, epuizată. Vedeam că maicile de la Văratec pictează. Aşa de mult mi-am dorit şi eu să fiu în atelierul de pictură... Dar nu, tu eşti cu aprovizionarea, eşti magazioneră, ai alte responsabilităţi. Mi-am dorit să învăţ să fac covoraşe, nici de asta n-am avut parte. Voiam să împletesc şi eu metanii, voiam să învăţ croitorie. Când maicile învăţau muzică psaltică, eu eram pe drumuri.

Tot ce am făcut, am făcut împotriva voinţei mele. De cum am călcat pragul mănăstirii, niciodată nu am făcut ceea ce mi-ar fi plăcut. Eu gândeam că în mănăstire te rogi, mai şi lucrezi, că bineînţeles, trebuie să te întreţii, n-ai cum altfel, dar eşti puţin mai izolat. Însă n-a fost așa. Pe unde m-am dus, am dat totul din mine. Nu e bine aşa. Mai păstrează pentru tine, mai păstrează pentru Dumnezeu. Ajungi la un moment când trupul nu te mai ascultă şi e foarte greu. E bine să ai măsură în toate. Nu trebuie să faci tot ce poţi, să spui tot ce ştii şi să crezi tot ce auzi.

„Orice ai face în mănăstire, e bine să iei binecuvântare”

Ascultarea de stareţă pe care o am acum creează nişte responsabilităţi mari faţă de obştea aceasta, faţă de mine şi faţă de satul în care noi vieţuim. Mănăstirea Războieni nu este o mănăstire izolată, ruptă de lume. Suntem o mănăstire în mijlocul satului şi avem o dublă responsabilitate: faţă de oamenii aceştia și față de felul nostru de a vieţui, de a ne comporta, în biserică și în afara ei.

Responsabilitatea de stareţă este foarte mare; eu sunt mama lor. Eu, dacă le-am trimis undeva pe maici, eu răspund în faţa lui Dumnezeu pentru ascultarea pe le-am dat s-o facă. De aceea, orice ai face în mănăstire sau dacă pleci undeva, e bine să iei binecuvântare, fiindcă ești sub Acoperământul Maicii Domnului, al maicii starețe, al rugăciunii tuturor. Ascultarea în mănăstire este sfântă; neascultarea este moarte.

„Să-ţi construieşti veşnicia pe viața pământească – ce taină!”

Și dacă ar fi să privesc retrospectiv, cel mai frumos lucru în viaţa mea a fost ascultarea, tăierea voii. Tot timpul întru tăiere de voie sunt. Nu cred că există zi în care să nu-mi tai voia în această mănăstire şi în viaţa aceasta, şi în Văratec, şi aici, tot timpul. Pentru mine – ca şi cum n-aş mai fi. Aşa le fac toate, cât pot. Oricum, suntem nişte musafiri ai vieţii, iar viaţa este atât de scurtă, încât nici nu ne dăm seama. Să-ţi construieşti viaţa veşnică pe viaţa pământească, să-ţi construieşti veşnicia pentru ceea ce faci în viaţa de aici, Doamne, ce taină este aceasta!