Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău
Dacă vrei să birui întristarea nepotrivită, să nu te mâhnești nicicând pentru cele vremelnice, ci dacă te vor răni cu vorba, sau nu îți vor da pace, sau te vor necinsti, nu te întrista, ci, dimpotrivă, bucură-te.
Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău și din care omul nostru lăuntric se îmbolnăvește adânc și de moarte sunt următoarele: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de arginți, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deșartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om.
Și tu, fiule, dacă vrei să birui lăcomia pântecelui, să îndrăgești înfrânarea, să ai frică de Dumnezeu, și vei birui.
Dacă vrei să birui curvia, să îndrăgești privegherea și însetarea, să te gândești întotdeauna la moarte și sa nu stai niciodata de vorbă cu femeile, și vei birui.
Dacă vrei să birui iubirea de arginți, să îndrăgești neagonisirea și necheltuirea.
Dacă vrei să birui mânia, să ții minte cum Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a mâniat pe evrei, cu tot răul pe care I l-au făcut, ci chiar S-a rugat pentru ei.
Dacă vrei să birui întristarea nepotrivită, să nu te mâhnești nicicând pentru cele vremelnice, ci dacă te vor răni cu vorba, sau nu îți vor da pace, sau te vor necinsti, nu te întrista, ci, dimpotrivă, bucură-te. Întristează-te doar când păcătuiești, dar și aici să păstrezi măsura, ca să nu cazi în deznădejde și să pieri.
Dacă vrei să birui trândăvirea, îndeletnicește-te macar o scurtă vreme cu vreo rucodelie, sau citește, sau roagă-te deseori.
Dacă vrei să birui slava deșartă, să nu iubești laudele, nici cinstirile, nici hainele bune, nici șederea pe locurile de frunte, nici întâietățile, ci, dimpotrivă, să te bucuri atunci când ești ocărât și defaimat în chip mincinos, și să te mustri pe tine însuți, zicându-ți că ești mai păcătos decât orice om.
Dacă vrei să birui trufia, orice ai face, să nu zici că lucrul acela s-a făcut cu puterile tale, ci fie că postești, fie că petreci vremea în priveghere, fie că dormi pe pământul gol sau îngenunchezi adesea făcând metanii, să spui: „Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu acoperământul lui Dumnezeu se face aceasta, nu cu puterea mea”.
(Rețetar duhovnicesc sau doctorie duhovnicească adunată din lume, Editura Sophia, București, 2010, pp. 102-103)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro