Tradiţional, primul scop al căsătoriei este procrearea şi educarea copiilor. Acest scop este împlinit prin unirea într-un singur trup dintre soţ şi soţie şi, desigur, prin iconomia lui Dumnezeu, Făcătorul vieţii. Al doilea scop al căsătoriei este unirea dintre soţi. Acesta este scopul persoanei soţului şi soţiei în relaţia lor reciprocă.

În sfârşit, cel de-al treilea scop este în mod tradiţional desemnat drept leacul pentru pofta trupească şi poate fi înţeles drept aspectul ascetic al unirii conjugale. Cuplul biruieşte robia patimilor printr-o reciprocă dăruire de sine şi printr-o viaţă de rugăciune şi bună înţelegere. Aceasta este semnificaţia Bisericii de acasă.

Din nou, într-un mod asemănător cu cele patru calificative ale căsătoriei, cele trei scopuri sunt interconectate. Procrearea, zămislirea de copii depinde de unirea dintre soţi şi progresul către nepătimire se face în contextul vieţii în comuniune din familie. Astfel, familia reprezintă paradigma şi temelia civilizaţiei.

(Anthony Stehlin, Taina căsătoriei și contracepția. Problema contracepţiei din perspectiva tradiţiei dogmatice creştin-ortodoxe, Editura Doxologia, 2017, p. 105)